Jocul funcţiilor în PNL: incertitudini şi lupte interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Mediafax
FOTO: Mediafax

Două funcţii importante, dintre care una de ministru, sunt vacante de peste o lună, iar ocuparea lor a fost amânată din cauza jocurilor de putere din PNL. Tabăra care va impune titularii pe funcţii va arăta că este la conducerea partidului.

PNL amână de mai bine de o lună instalarea unui nou ministru al Cercetării şi Digitalizării după demisia lui Florin Roman. Deşi au fost discuţii interne şi vehiculate numeroase variante, taberele din partid nu ajung la un consens. Subiectul nu a fost tranşat nici la şedinţa de ieri a Biroului Executiv al PNL. În primul rând, Florin Cîţu ar vrea ca el să aibă ultimul cuvânt de spus şi să fie o persoană apropiată de cercul său de susţinători, de aceea pe lista scurtă a fost Iulian Popescu (prim-vicepreşedinte PNL Gorj), iar avută în vedere a fost şi Monica Anisie.

Pe de altă parte, organizaţiile din Transilvania au revendicat de la început funcţia vacantă, fiind considerată a lor. De aceea, prima dată, ca variantă de profil de ministru tehnocrat din zona IT, a fost luat în considerare Sabin Sărmaş (PNL Cluj), preşedintele Comisiei de IT din Camera Deputaţilor. Ulterior, o variantă agreată de cele mai importante filiale a fost Marcel Boloş, fost ministru al Fondurilor Europene, o persoană care se bucură de apreciere atât în partid, cât şi la Palatul Cotroceni. De fiecare dată când organizaţiile din Transilvania au încercat să forţeze o decizie, Florin Cîţu a temporizat discuţiile. De altfel, filialele cer organizarea unui Birou Executiv pentru un vot referitor la noul ministru, în condiţiile în care interimatul de 45 de zile expiră pe 28 ianuarie.

Cu susţinere mai ales guvernamentală pare să se profileze ca posibil ministru şi un consilier de stat, Sorin Costreie, cel care deţine şi funcţia de prorector al Universităţii din Bucureşti. Deşi nu a fost vizibil ca membru liberal, acesta a fost în ultimii ani mereu apropiat de acţiunile partidului, susţin surse politice pentru „Adevărul”

Vehiculate ca variante de persoane pentru funcţia de ministru au fost şi două reprezentante ale organizaţiei Sibiu, adică Raluca Turcan (fost vicepremier şi ministru al Muncii) şi Christine Thellmann. Însă lui Turcan nu i se uită răzvrătirea împotriva lui Cîţu, odată cu formarea Guvernului Ciucă, în timp ce a doua variantă are la rândul său o pată în CV, poziţionarea alături de Orban în perioada Congresului. Pe de altă parte, Thellmann a rămas în PNL, cu toate că alţi aleşi de Sibiu au plecat cu fostul preşedinte al PNL.

Funcţii vacante în Comisia de apărare

De la începutul lui decembrie, PNL are două funcţii vacante în conducerea Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor. Eliberarea funcţiilor de preşedinte şi de secretar al comisiei a avut loc după ce Constantin Şovăială şi Antonel Tănase şi-au dat demisia din grup, pentru a-l urma pe Ludovic Orban la Forţa Dreptei.

Conducerea partidului nu a încercat să rezolve această problemă, deşi ştie de ea de câteva săptămâni. La fel ca şi în cazul viitorului titular de la Cercetare şi Digitalizare, Florin Cîţu nu ştie dacă să încerce să impună pe cineva agreat sau să lase partidul să decidă. Iar pentru funcţia de preşedinte sunt două categorii de persoane: „lupii tineri” sau persoane mai vechi în partid.

Din rândul „lupilor tineri” din PNL fac parte doi şefi de filiale: Adrian Cozma (Satu Mare) şi Pavel Popescu (Sectorul 4). Amândoi sunt foarte vocali în spaţiul public, fiind prezenţe constante în media. Cel de-al treilea este un parlamentar aflat deja la al treilea mandat, dar care nu este în graţiile lui Florin Cîţu. Nu în ultimul rând, o ultimă variantă e deputatul Sorin Moldovan, acum vicepreşedinte al comisiei. În situaţia în care la Cercetare şi Digitalizare nu ajunge un om susţinut de organizaţiile din Transilvania, şi Moldovan (deputat de Cluj) are şanse mari să preia şefia Comisiei de apărare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite