Fiica şi ginerele lui Gabriel Oprea îl contrazic pe rectorul Academiei SRI în scandalul doctoratelor plagiate: Am aflat din presă că tezele noastre sunt verificate
0Fiica şi ginerele fostului vicepremier Gabriel Oprea au reacţionat în urma interviului acordat "Adevărul" de către rectorul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", Adrian Ivan, spunând că declaraţiile acestuia necesită lămuriri. Potrivit Anei Maria şi lui Alexandru Tudor, cei doi nu au fost informaţi oficial că lucrările de doctorat le sunt verificate, ci ar fi aflat din presă, iar toate standardele academice au fost respectate.
Ana Maria Tudor şi Alexandru Tudor, fiica şi ginerele fostului ministru de Interne şi vicepremier, Gabriel Oprea, au cerut redacţiei "Adevărul" dreptul la replică, în urma unui interviu acordat publicaţiei de rectorul Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul" (ANIMV), Adrian Ivan.
"Ne-am propus analiza tuturor tezelor de doctorat, ca să stingem odată această problematică ce a adus daune imaginii SRI. Până la venirea mea, au fost susţinute 85 de teze. Verificăm dacă au respectat deontologia academică, chestiunile legate de etica universitară. Atunci, fie sesizăm CNATDCU, fie le punem deoparte, pentru că nu constituie o problemă. Să nu se înţeleagă că noi am avut ceva cu cele două persoane. Acolo au apărut suspiciuni cu privire la încălcarea Codului de etică şi avem obligaţia de a ne adresa CNTADCU", a explicat Ivan într-un interviu pentru "Adevărul", întrebat despre tezele soţilor Tudor.
Cu aproximativ o săptămână înainte ca Adrian Ivan să fie prezent la "Adevărul Live", ANIMV îi reclamase pe Ana Maria Tudor şi Alexandru Tudor la CNATDCU pentru suspiciuni de plagiat în tezele de doctorat susţinute chiar la ANIMV. Potrivit pressone.ro, "sesizările care vizează aceste şapte teze sunt însoţite de propuneri individuale de retragere a titlului de doctor, semnate de rectorul Academiei SRI, profesorul universitar Adrian Ivan".
Cei doi soţi au ţinut să precizeze public faptul că Academia Naţională de Informaţii, instituţie aflată în subordinea SRI, nu i-a anunţat oficial de această sesizare, ci au fost nevoiţi să afle "cu stupoare" din presă. Ana Maria şi Alexandru Marius Tudor au fost admişi la Şcoala Doctorală a Academiei SRI în octombrie 2012, ambii fiind coordonaţi de un apropiat al lui Gabriel Oprea, profesorul universitar Gheorghe Toma, în acest moment secretar general al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN).
Tatăl Anei Maria Tudor, Gabriel Oprea, a rămas fără titlul de doctor la 1 august 2016, după ce CNATDCU a verificat acuzaţiile de plagiat pe care jurnalista de investigaţii Emilia Şercan le făcuse publice pe 1 iulie 2015.
Redăm integral mesajul Anei Maria Tudor şi al lui Alexandru Tudor:
"În urma interviului oferit ADEVĂRUL LIVE de către rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, în care acesta a făcut unele aprecieri privind tezele noastre de doctorat, facem următoarele precizări:
Domnul rector susţine în interviu că am fost informaţi oficial în legătură cu aşa-zisa existenţă a unor suspiciuni de plagiat în lucrările noastre şi cu supunerea acestora unor verificări. În realitate, noi nu am fost informaţi, ci am aflat, cu stupoare, din presă, că tezele noastre sunt supuse verificărilor pentru că ar exista astfel de suspiciuni. Important de subliniat este și faptul că informația a apărut prima dată în presă și mai târziu și pe site-ul Academiei.
În al doilea rând, subliniem faptul că în lucrările noastre, noi am îndeplinit toate standardele impuse de Academie, astfel încât tezele au trecut prin nu mai puţin de cinci filtre înainte să ne fie acordat titlul:
Primul filtru este comisia de îndrumare din cadrul şcolii doctorale (alta decât comisia de doctorat), care a verificat toate documentele ce alcătuiesc dosarul de doctorat. Acest prim filtru se aplică după ce tezele au fost supuse verificării cu softul antiplagiat agreat de către ANIMV şi de către Ministerul Educaţiei, în urma căreia a rezultat faptul că lucrările nu sunt plagiate și se încadrează în standardele (procentele) aprobate de Senatul ANIMV.
Al doilea filtru este Senatul ANIMV care stabileşte comisia de doctorat şi faptul că teza îndeplineşte toate condiţiile de legalitate şi de valoare ştiinţifică. Comisia de doctorat, formată din specialişti în domeniul informaţii şi securitate naţională, este cel de-al treilea filtru.
După ce au trecut de aceste trei evaluări, dosarele de doctorat (inclusiv tezele) au fost trimise la CNATDCU şi la Ministerul Educaţiei, pentru filtrul numărul patru şi pentru cel de-al cincilea.
Aşadar, au fost îndeplinite toate condiţiile impuse de către ANIMV, CNATDCU şi Ministerul Educaţiei, filtrele prin care au trecut lucrările fiind practic garanţia din partea acestor instituţii că tezele nu sunt plagiate.
Avem tot respectul faţă de Academia Naţională de Informaţii şi ne mândrim cu faptul că am absolvit şcoala doctorală în cadrul acestei prestigioase instituţii de învăţământ. În acelaşi timp, ne dorim să credem că acest subiect lansat în presă, nu este şi nu se doreşte să fie unul politic. Nu suntem implicaţi în politică şi, ca atare, respingem ideea de a deveni ţinte în jocul politic, ca urmare a promovării în media a unui subiect total lipsit de suport în realitate.
Pentru corecta informare a publicului, vă rugăm să publicaţi precizările noastre."