Daniel Zamfir, propus pentru excluderea din PNL: Mulţumesc public PSD şi ALDE pentru că au votat legea plafonării dobânzilor. Am discuţii cu Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Daniel Zamfir a vorbit, la Adevărul Live despre culisele excluderii din PNL, proiectele sale susţinute de majoritatea PSD-ALDE, precum şi despre posibila trecere la partidul condus de Tăriceanu.

 Principalele declaraţii ale lui Daniel Zamfir: 

Despre motivul excluderii sale

După cum l-aţi auzit pe Ludovic Orban, motivul principal e că am deviat de la linia partidului. Eu mă chinui de când e Orban preşedinte care e linia partidului. Cred că linia partidului e să închidă ochii la abuzuri. Eu aştept Consiliul Naţional. E vorba de abuzuri la care sunt supuşi cetăţeni ai României. Pentru mine PNL a fost cel care apăra drepturile şi libertăţile oamenilor. Mă refer şi la Justiţie. În România, peste 250.000 d eprocese le au românii cu băncile. pentru clauze abuzive. Românii reclamă abuzuri. Azi 1,1 milioane de români au probleme cu băncile. 

CCR, apropo de apsectul intervenţiei într-un contract, s-a pronunţat clar. „Niciun text constituţional nu opreşte legiuitorul să intervină într-un contract dezechilibrat“. Asta am făcut şi noi. Legea dării în plată a rezolvat probleme. CCR face referire şi la teoria impreviziunii. Nu poţi să te îmbogăţeşti pe ruinarea unui om. 

Legea dării în plată s-a dority a fi un levier, o pârghie de negociere. Eu am spus public: de ce un om cu o datorie de 50.000 de euro nu negociază cu banca. De ce vinde banca acea datorie? Am înţeles că există un mecanism, un grup între firme de recuperare, executori, bancheri.  Era o mare nedreptate. 

Despre criticile din interior

Am văzut colegi care vorbeau despre Legea dării în plată şi zicea că e populistă. PNL a votat cu două mâini  legea. E o mare diferenţă între liberalism şi libertinaj. Piaţa financiară e o piaţă destul de reglementată. În urmă cu doi ani noi, PNL, am votat pentru plafonarea RCA-ului şi pentru demiterea lui Mişu Negriţoiu. 1,1 milioane de români sunt în executare silită. Ăsta e rezultatul pieţei libere. 

Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, chiar are un IFN. Mi s-a părut total nepotrivit şi mi se pare că a dăunat PNL. Primul care a condamnat public a fost chiar Robert Sighiartău. Şedinţa de excludere a început cu Orban care într-un minut şi jumătate a propus excluderea mea şi a spus că am încălcat numeroase articole din statut. A spus că PSD aplaudă proiectele mele. 

Proiectul de lege privind plafonarea la credite l-am iniţiat anul trecut. A fost semnat şi de 15 dintre colegii liberali. Când Orban a ieşti preşedinte am mers la el şi a spus că e ok. Apoi, în decembrie a spus că dacă voi continua cu aceste proiecte voi fi exclus. Eu am pus mâna pe telefon şi l-am sunat. I-am dat mesaj. Nu a răspuns. Eu cred că rolul în poltiică e să faci legi bune pentru oameni. Cum să-ţi treacă legi dacă nu-i convingi şi pe ceilalţi parlamentari. Doar 18 senatori ai PNL au votat împotriva Legii plafonării. PSD a votat legea. Le mulţumesc public lor şi ALDE pentru că au înţeles că nişte legi pentru oameni trebuie susţinute de toţi. L-am auzit pe Orban că a spus şi că ăsta e un păcat, să fiu aplaudat de PSD.

Eu n-am să plec din partid că-mi dă Orban semnale. Eu aştept Consiliul Naţional pentru că Orban trebuie să spună ce am încălcat. Vreau să aud şi eu de la cei 800 de delegaţi dacă închid ochii la linia lui Orban. Eu nu o să mă regăsesc într-un partid care închide ochii la abuzuri. 

Despre trecerea la ALDE

Se vehiculează multe. Evident, am avut discuţii cu colegi de la ALDE şi PSD. Faptul că se gândesc nişte partide să nu fiu lăsat pe stradă, înseamnă ceva. Orban mă împinge în afara partidului.  Am avut cu Tăriceanu multe discuţii. Cea mai constructivă discuţie a fost cea legată de OECD. Am avut acolo o discuţie importantă. Mâine plec la Londra la acest for. Ne gândim să organizăm în România un eveniment. Cu domnul Dragnea nu am avut discuţii. Orban mi-a spus să mă alătur echipei sale când şi-a format echipa. L-am refuzat. Orban a încercat să mă convingă prin inetrmediul soţiei să-l susţin. El a fost alături de mine la Legea dării în plată. E jenant ce se întâmplă acum. 

Despre partidul lui Dacian Cioloş

Nu ştiu dacă va rupe din electoratul PNL. Cioloş a făcut proba valorii sale la guvernarea. Acea perioadă a fost nefericită. Nu prea a apărat interesele României. A fost o greşeală a PNL să-l susţină pe Cioloş. Eu m-am pronunţat de atunci. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite