Dan Șucu, patronul Rapidului, surprins în timp ce ieșea din sediul PNL: „Nu am primit nicio ofertă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, a sosit după prânz la sediul Partidului Național Liberal, iar la ieșire a negat faptul că e interesat de vreo candidatură.

Dan Șucu, om de afaceri și lider al Confederației Concordia FOTO Mediafax
Dan Șucu, om de afaceri și lider al Confederației Concordia FOTO Mediafax

Omul de afaceri a afirmat că nu este interesat de politică sub nicio formă și nu se pune problema să candideze pentru vreo funcție publică. „Nu am primit nicio ofertă. Am venit să discutăm despre probleme economice”, a precizat Șucu reporterilor aflați la sediul PNL, potrivit Digi24.

Surse liberale au precizat că omul de afaceri a venit să discute despre aspecte din zona economică, nu despre teme electorale și nici gând despre o candidatură

Dan Șucu este și președintele Consiliului DIrector al Confederației Patronale Concordia. De altfel, Șucu a mers la întâlnirea din Modrogan alături de Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.

Și în trecut Dan Șucu a negat faptul că ar fi interesat să intre în politică, acesta fiind mai interesat de afacerile sale, în condițiile în care pe lângă rapid, Șucu mai deține Mobexpert și al business-uri.

Situație complică la Capitală 

Primarul Nicuşor Dan a prezentat luni un sondaj de opinie comandat de el care arată că, în cazul în care PSD şi PNL ar avea propriul candidat la Primăria Capitalei, alegerile pentru Municipiul Bucureşti ar fi câştigate de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, cu 40,4%. Actualul primar ar primi 39,3%, susţinut de Dreapta Unită formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP iar candidatul PSD-PNL Sebastian Burduja ar primi 16%.

În privinţa votului pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, sondajul arată că PSD ar primi 30,7%, Alianţa Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei - 27,2%, PNL - 17,5%, partidul Dianei Şoşoacă, SOS, ar primi 4,9%, PUSL ar primi 4,5%, AUR - 4,1%, Alianţa AER - 3,9%, REPER- 3,5%.

La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar primit 45,7%, în timp ce Alianţa Dreapta Unită ar fi votată de 26,3% dintre respondenţi. AUR ar primi 6,4%, REPER - 5,8%, PUSL- 4,6%, partidul SOS - 4,2%, Alianţa AER- 4,2%

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite