Consiliul Naţional al Elevilor susţine că Ordonanţa de urgenţă corectată nu rezolvă nici acum problema transportului elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susţine că Ordonanţa de urgenţă corectată de Ministerul Educaţiei şi publicată în Monitorul Oficial nu rezolvă nici acum problema transportului elevilor.

Potrivit CNE, Ordonanţa de urgenţă modificată în urma unei erori materiale care reprezentativă tentativa prin care Guvernul României încearcă să rezolve problema transportului elevilor, publicată miercuri în Monitorul Oficial al României, continuă să reprezinte un act normativ care, implementat, discriminează elevii.

„Consiliul Naţional al Elevilor condamnă, cu fermitate, faptul că în textul ordonanţei, sintagma elevii care nu pot fi şcolarizaţi (discriminatorie pentru elevii care învaţă în mediul rural şi studiază într-un liceu într-o localitate învecinată, care are o specializare diferită de cea a unităţii de învăţământ preuniversitar din localitatea de domiciliu a elevului) a fost menţinută, deşi reprezentanţii elevilor din România au semnalat, în cadrul grupului de lucru de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, faptul că textul ordonanţei trebuie schimbat pentru ca toţi elevii navetişti să poată primi decontul aferent cheltuielilor de transport", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii elevilor.

Ei susţin că, mai mult decât atât, decontul va rămâne în continuare blocat, întrucât ordonanţa prevede necesitatea unor norme de aplicare care vor fi emise în 30 de zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial.

„30 de zile în care elevii din România nu vor primi decont, întrucât aparatul ministerial a eşuat în a crea cadrul normativ prin care toţi elevii navetişti să poată beneficia de decont", arată CNE.

De asemenea, ei afirmă că problema transportului elevilor nu va fi rezolvată până când OUG 51/2019 nu va fi respinsă pe cale parlamentară, de aceea solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să se alăture demersului iniţiat de reprezentanţii elevilor şi să solicite tuturor parlamentarilor respingerea ordonanţei prin care serviciile de transport judeţean sunt eliminate din sfera serviciilor publice.

„Până în momentul în care această ordonanţă nu va fi respinsă pe cale parlamentară, niciun politician din această ţară nu are dreptul de a se lăuda în spaţiul public că a rezolvat problema transportului elevilor – nu aveţi acest drept pentru că protejaţi interesele transportatorilor, nu interesele elevilor din România", a delcarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Marţi, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) afirma că ordonanţa de Guvern referitoare la elevii navetişti este discriminatorie, întrucât prevede că decontarea se face doar pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, fiind "uitaţi" elevii care fac naveta cu trenul.

Ulterior, Ministerul Educaţiei a precizat că, dintr-o eroare, Ordonanţa de Urgenţă privind transportul elevilor a fost publicată în Monitorul Oficial într-o altă formă, urmând să fie rectificată miercuri. Ministerul Educaţiei susţinea că a eliminat din textul iniţial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite