Cine se încălzește pentru o funcție în conducerea CNCD. Favoritele, la extreme SURSE

0
Publicat:

Funcțiile vacante pentru un loc în conducerea CNCD ar urma să fie împărțite între Grupul minorităților și PNL, potrivit surselor „Adevărul”, fiind deja identificate persoanele care ar urma să primească susținerea Parlamentului.

Plenul Parlamentului are ultimul cuvânt privind noii membri ai CNCD FOTO Mediafax
Plenul Parlamentului are ultimul cuvânt privind noii membri ai CNCD FOTO Mediafax

În urma modificărilor aduse la Legea de organizare a Consiliului Național de Combatere a Discriminării, numărul membrilor din Colegiu, structura de conducere a instituției, a crescut de la 9 la 11. Prin urmare, Parlamentul a lansat apelul pentru depunerea candidaturilor, pentru cele două funcții fiind opt pretendenți, dintre care, în următoarele săptămâni, plenul reunit va vota doi pentru completarea Colegiului CNCD.

Novice în domeniu

Grupul minorităților naționale deja s-a pronunțat asupra persoanei pe care o susține, aceasta fiind Suliman Secyl (minoritatea tătară), potrivit documentelor consultate de ziarul „Adevărul”. Absolventă a Facultății de Management Financiar-Contabil la Universitatea Spiru Haret (Constanța), Suliman Secyl a fost economistă, contabilă, iar acum e șefă serviciu la Impozite și Taxe Locale la Primăria Ovidiu. Pentru zece luni a fost și subprefect al județului Constanța.

În CV-ul acesteia nu există niciun detaliu referitor la unul din criteriile pentru accederea la o astfel de funcție. Mai precis, la punctul din legislație care prevede că îndeplinește condiția unei activități recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului și combaterii discriminării.

În Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare e precizat faptul că două treimi dintre membri trebuie să aibă studii juridice. Așadar, în noua structură, opt dintre cei 11 membri ar trebui să aibă studii juridice.

Cealaltă favorită, la polul opus

Cealaltă persoană cu șanse mari să fie aleasă în conducerea CNCD ar urma să vină pe filieră liberală, potrivit surselor „Adevărul”. Iar favorită pentru funcție este Cynthia Deaconescu, cadru didactic în mediul universitar (predând cursuri pe teme de „Drepturi și libertăți publice”), membră în Consiliul Național de Integritate, dar și inspector guvernamental. Cu o experiență în domeniu de două decenii în zona universitară a drepturilor omului, aceasta este și soția lui Cătălin Deaconescu, prim-vicepreședinte PNL București.

Printre cei care și-au depus candidatura sunt persoane care au încercat și primăvara trecută, adică Ana Maria Dalu, Luminița Gheorghiu și Cătălin Raiu. De asemenea, pe lângă aceștia, au mai fost depuse alte trei candidaturi. 

Până pe data de 20 noiembrie pot fi depuse contestații referitoare la candidaturile depuse, la comisiile permanente de specialitate. Bineînțeles, contestații bazate pe argumente.

Candidaturile ar urma, ulterior, să fie analizate și persoanele care și-au depus documentele să fie audiate de comisiile juridice și ale drepturilor omului reunite. Fiecare candidat va putea să facă precizările necesare privind încercarea de a prinde un loc în conducerea CNCD. Ultimul cuvânt îl va avea plenul reunit, acolo unde va fi dat un vot prin buletine, nu electronic. 

Salariu de secretar de stat

Un membru al Colegiului CNCD este asimilat ca salarizare cu un secretar de stat. Prin urmare, are o leafă brută de 16.640 de lei. Mandatul unui membru al Colegiului CNCD este de cinci ani. Prin noile numiri, PNL ar mai echilibra situația, în condițiile în care PSD domina instituția la nivel de număr de membri. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite