Ceață perpetuă pe tema pensiilor speciale

0
Publicat:

Ministrul Muncii a venit în Parlament pentru a explica evoluția reformei pensiilor speciale, însă Marius Budăi exact acest lucru a evitat să facă. Demnitarul a fost luat la țintă inclusiv partenerii de guvernare.

Ministrul Budăi s-a eschivat pe tema detaliilor pensiilor speciale FOTO Mediafax
Ministrul Budăi s-a eschivat pe tema detaliilor pensiilor speciale FOTO Mediafax

Marius Budăi a mers în fața colegilor din legislativ și în minutele pe care le-a avut la dispoziție nu a suflat un singur cuvânt despre cum va arăta reforma pensiilor speciale sau când va fi ea gata, în mod concret, pentru discutarea și adoptarea în Guvern, apoi trimisă Parlamentului pentru voturile decisive. Ceea ce au putut afla deputații a fost că „în curând” va fi făcut public noul proiect, după ce anterior ministrul a menționat faptul că grupul interministerial responsabil de reformă a lucrat transparent.

De asemenea, într-una dintre intervenții, Budăi a mai afirmat că vor trase concluziile finale „în maximum două zile”. Promisiuni privind evoluția și publicarea detaliilor despre această reformă au mai fost făcute și săptămânile trecute, însă nimic nu a fost avansat de Ministerul Muncii. Mai mult, în ultimele luni, Ministerul Muncii nu a dat niciun detaliu despre proiectul la care lucrează, nici măcar pentru colegii de Coaliție.

Atacat din interiorul Coaliției

„La formarea Coaliției, în programul de guvernare, a existat o asumare clară a reformelor necesare pentru a moderniza sistemul public de pensii, cel de salarizare, ca și asistența socială. Respectarea acestor angajamente încă se lasă așteptată de către Ministerul Muncii”, i-a transmis, la începutul intervenției, Raluca Turcan (PNL), fost ministru al Muncii.

Apoi, vicepreședinta PNL i-a recomandat să muncească mai mult, nu doar „în pauzele de publicitate ale talk-show-urilor”. „Este legitim faptul că parlamentarii se întreabă unde sunt proiectele de legi pentru îndeplinirea reformelor din PNRR, de ce acestea întârzie să apară, în condițiile în care s-au cheltuit bani grei pentru realizarea lor. Numai pentru consultanța aferentă reformei s-au cheltuit peste 5,8 milioane de dolari. Să sperăm că nu ne trezim în situația în care Ministerul Muncii trimite Parlamentului alte proiecte elaborate în grabă, improvizate și vădit neconstituționale. Cred că domnul ministru știe care sunt riscurile de a mima reforma pentru accesarea fondurilor din PNRR”.

Și USR, prin deputații Cristian Seidler și Ionuț Moșteanu, i-a cerut socoteală lui Budăi pentru modul cum a abordat toată tema pensiilor speciale. Concret, cei doi au subliniat că vor să vadă public atât raportul de consultanță al Băncii Mondiale, cât și proiectul de lege.

Din partea PSD, liderul de grup al social-democraților, Alfred Simonis, a bătut obrazul liberalilor pentru intervenția Ralucăi Turcan.

Întrebat dacă pensiile militarilor rămân unele ocupaţionale, Budăi a răspuns: „Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris proiectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei interesaţi”.

Reforma pensiilor speciale ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2022, acesta fiind termenul asumat în PNRR. Cu toate acestea, guvernanții pot tergiversa reforma până anul viitor, în momentul în care trimit prima cerere de plată din 2023, dar nu mai târziu de iunie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite