Ce spun reprezentanții Coaliției despre implicarea SUA în deblocarea dosarului Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obținerea pactului privind aderarea parțială la spațiul de liberă circulație european a fost comentată de reprezentanții partidelor din rândul Puterii, dar și din Opoziție, părerile fiind împărțite pe tema beneficiilor și a contribuției actualilor lideri politici în demers.

Aderarea parțială a stârnit o serie de replici FOTO Inquam Photos
Aderarea parțială a stârnit o serie de replici FOTO Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a susținut, într-un interviu la Antena 3 CNN, comentând afirmațiile mai multor membri ai partidelor de Opoziție, AUR și USR, că, dacă un lider politic susţine că este mai bine ca România să nu fie stat membru Schengen, atunci acel lider politic nu merită să îi reprezinte pe români şi nu le aduce servicii, având o abordare iresponsabilă.

„Este o abordare puţin iresponsabilă pentru că ignoră litera şi spiritul tratatului, induce în eroare cu privire la modul în care se iau aceste decizii. Ignoră mai ales valoarea adăugată a acestei decizii, respectiv faptul că România devine stat membru Schengen, ceea ce este foarte important. Dacă un lider politic spune că e mai bine ca România să nu fie stat membru Schengen decât stat membru Schengen, atunci eu spun românilor că acel lider politic nu merită să îi reprezinte şi nu le aduce servicii, dimpotrivă le aduce numai deservicii pentru că o ambiţie fundamentată pe demagogie şi pe lipsă de eficienţă practică a discursului politic şi a acţiunii politico-diplomatice nu aduce decât poate rating la televizor, dar românilor nu le aduce nimic. Această decizie aduce - şi românii vor vedea în timp - le aduce şi la modul concret anumite avantaje şi o altă poziţie pentru ţară pentru a negocia restul”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Contribuția SUA

„Au fost mai mulţi parteneri care ne-au ajutat, inclusiv SUA. Cred că a fost rezultatul demersurilor coordonate atât ale noastre, cât şi ale partenerilor europeni. Să nu uităm şi state membre precum Germania, Franţa, Comisia Europeană, Parlamentul European au fost alături de noi şi au discutat permanent cu Austria încercând să deblocheze acest proces”, a precizat ministrul de Externe, Luminița Odobescu, pentru același post de televiziune, răspunzând unei întrebări cu privire la ajutorul oferit României în negocierile pentru aderarea la Schengen.

Totodată, ministrul a răspuns afirmativ și la întrebarea privind solicitarea ajutorului secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, în timpul vizitei în România, în septembrie anul trecut.

Zamfir: Deblocarea s-a realizat după vizita premierului Ciolacu în SUA

La rândul său, reprezentantul PSD, Daniel Zamfir, a subliniat contribuția vizitei premierului Marcel Ciolacu în SUA. „Categoric e un succes al Guvernului României, dar să afirmi că premierul Ciolacu «a fost şi el pe acolo», când, de fapt, deblocarea Schengen s-a realizat dupa vizita premierului Ciolacu în SUA şi întâlnirea acestuia cu Ronald Lauder, fost ambasador al SUA în Austria şi prieten cu Nehammer, e sub demnitatea celor care ocupă azi funcţiile de miniştri de Interne şi Externe”, a transmis senatorul într-o postare pe Facebook.

Potrivit senatorului PSD, „ceilalţi doi piloni decisivi au fost cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi premierul Spaniei, Pedro Sanchez, ambii apropiaţi ai lui Marcel Ciolacu în Partidul Socialiştilor Europeni”.

„Faptul că premierul Ciolacu a spus întotdeauna că este o reuşită a României, nu a lui personal, e diferenţa între un om de stat şi alţii”, a mai transmis Zamfir.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite