Alegerea primarilor în două tururi: PNL a făcut primul pas spre CCR. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a declanşat oficial demersurile pentru a da în judecată Guvernul Cioloş, după ce Executivul a programat alegerile locale într-un singur tur de scrutin. Următorul pas stă în pixul lui Dacian Cioloş. De cealaltă parte, liderii PSD îi acuză pe liberali că fac „abuz de drept“, deşi, în acest caz, PNL nu face decât ce permite legea.

Liberalii vor da Guvernul Cioloş în judecată, în contencios administrativ,  pentru că a stabilit ca alegerile locale să se desfăşoare într-un singur tur de scrutin. Legea contenciosului administrativ spune că, înainte de a ajunge în instanţă, reclamantul trebuie să trimită pârâtului o plângerea prealabilă, altfel spus, o cale de a ajunge la o înţelegere care să nu implice instanţa. Astfel, liberalii au trimis plângerea prealabilă la Guvern, în care îi cer premierului Dacian Cioloş să organizeze alegeri în două tururi de scutin, pentru ca primarii să fie cu adevărat reprezentativi. „Vă rugăm să aveţi în vedere că prevederile Constituţiei au o forţă juridică superioară normelor Legii nr.115/2015 (n.r.- Legea alegerilor locale), astfel încât acestea se aplica cu prioritate, organele administraţiei trebuind să fie reprezentantive, alese cu majoritate de voturi conform principiilor consacrate în Constituţie“, se arată în actul elaborat de PNL.

Deşi Constituţia este superioară oricărei legi, aşa cum susţin liberalii, Guvernul se raportează la legea în vigoare atunci când adoptă o hotărâre. Iar legea în vigoare - Legea alegerilor locale - prevede un  singur tur de scrutin. Aşadar, Guvernul nu are cum să ţină cont de doleanţa liberalilor. Însă răspunsul Guvernului - fie el pozitiv sau negativ- este mai puţin relevant. Cu adevărat important pentru liberali este rapiditatea cu care va răspunde Guvernul. „Noi avem nevoie de un răspuns oficial al Guvernului ca să mergem în instanţă. Iar în instanţă ridicăm excepţie de neconstituţionalitate. Adică vom susţine că alegerea primarilor într-un singur tur este neconstituţională. Astfel, legea alegerilor locale va ajunge pe masa CCR şi, sperăm noi, va fi declarată neconstituţională“, a explicat, pentru „Adevărul“, un jurist al PNL.

Cheia problemei - răspunsul lui Cioloş
Legea contenciosului administrativ dă posibilitatea Guvernului să răspundă în 30 de zile. „Aici e cheia. Dacă ar răspunde în câteva zile, pe noi ne-ar avantaja, pentru că am ajunge mai repede în instanţă. Aşa, dacă Cioloş aşteaptă până în ultima zi, pierdem timp preţios. Dar nici nu putem să facem presiuni, pentru că deja ne acuză lumea că suntem înţeleşi cu premierul. Vă spun sincer, nu există nicio înţelegere. Dacă era aşa, modifica Cioloş legea prin ordonanţă de urgenţă şi gata“, mai spun sursele citate. Repede- repede, aşa cum poftesc liberalii, Guvernul nu poate răspunde. Premierul va solicita mai întâi un punct de vedere de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi de la Ministerul de Interne. De ce? Pentru că AEP este instituţia care a propus data alegerilor şi, concomitent, a formulat hotărârea de Guvern prin care s-a oficializat calendarul electoral ( hotărâre pe care PNL o contestă). Iar Ministerul de Interne se ocupă de organizarea alegerilor. După ce va primi cele două opinii, premierul le poate răspunde liberalilor. E drept, poate grăbi puţin lucrurile sau poate trage de timp câteva zile.

PSD : E abuz de drept!
Vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a reacţionat imediat după demersul PNL. „Hotărârea de Guvern pe care PNL a decis s-o atace în instanţă cuprinde doar informaţia legată de data alegerilor, iar celelalte HG-uri conexe derivă din prevederile explicite şi imperative ale legii. Prin urmare, liberalii contestă ori data în sine a alegerilor, ori faptul că Guvernul respectă legea, ambele variante fiind una mai ridicolă decât cealaltă. În realitate, acest demers nu este decât un abuz de drept şi o implicare a instituţiilor statului în jocurile politice“, a spus Firea, care a preferat un atac politic în locul unor argumente juridice. Pe liberali nu-i deranjează data alegerilor în sine, ci aceasta a fost găselniţa de a ajunge în instanţă, ca apoi să sesizeze CCR.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite