Zgura alunecoasă: Româncele, în frunte cu Halep şi Cîrstea, au luat-o la vale în ierarhia mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va reveni pe teren la turneul de la Madrid, care va începe de la sfrâşitul săptămânii
Simona Halep va reveni pe teren la turneul de la Madrid, care va începe de la sfrâşitul săptămânii

Tenisul feminin românesc are, în continuare, un număr impresionat de sportive în Top 100. Din păcate, odată cu începutul sezonului de zgură, multe dintre tricolore au pierdut poziţii importante în clasamentul publicat astăzi.

Simona Halep (30 de ani) e, în continuare, cea mai bună jucătoare din România. Şi, chiar dacă n-a mai evoluat nicăieri de la 19 martie, între timp, chiar şi-a mărit distanţa faţă de principala ei urmăritoare din ţară, Sorana Cîrstea.

Spre deosebire de Halep, care a coborât doar un loc în noua ierarhie din tenisul feminin, Cîrstea, care avea de apărat un titlu la Istanbul, a pierdut trei poziţii. Asta deoarece, din păcate, în acest an, „Sori“ s-a oprit în semifinale, la Istanbul, aşa că a pierdut puncte în clasament. La fel au stat lucrurile şi în cazul Anei Bogdan. Care avea de apărat un sfert, la Istanbul, însă a fost nevoită să se retragă înaintea unui meci din optimi, lovită de o accidentare la picior. 

Iată cum stau româncele în noua ierarhie mondială:

21. Halep 1.972 de puncte (-1 loc)

27. Cîrstea 1.670p (-3 locuri)

57. Ruse 1.061p (+1 loc)

62. Begu 1.004p

69. Jaqueline Cristian 931p (+2 locuri)

95. Ana Bogdan 698p (-5 locuri)

105. Irina Bara 629p (-1 loc)

125. Buzărnescu 522p (-2 locuri)

161. Alexandra Ignatik-Cadanţu 402p

234. Gabriela Talabă-Lee 296p (-2 locuri)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite