Ungaria ţine la sănătatea oamenilor: Decizie salutată de toată ţara în plină pandemie

Ungaria ţine la sănătatea oamenilor: Decizie salutată de toată ţara în plină pandemie

Guvernul condus de Viktor Orban a realizat că sedentarismul e o boală extrem de periculoasă

În comparaţie cu alte state europene, România încă se situează pe ultimele locuri în UE, la numărul persoanelor active. În schimb, suntem pe primele locuri atât la obezitate, cât şi la decesele cauzate de boli cardiovasculare.

Restricţiile impuse de pandemie au însemnat glorificarea vieţii sedentare în România! „Stăm acasă, salvăm vieţi“ a fost un slogan, prin care unii au înţeles că viaţa ar trebui rezumată la Netflix în pat.
 
Degeaba toate Ordonanţele Militare au prevăzut dreptul la „Activitate fizică individuală în aer liber“. Pentru că cei care n-aveau nicio tangenţă cu sportul, nici înainte de pandemie, au prins glas. Şi au început să arate cu degetul spre cei care au continuat să alerge în aer liber sau să facă diverse activităţi individuale, inclusiv plimbări.
 
Dacă minimalizarea importanţei sportului nu e o noutate în România - cei care au abonament la sală sunt minoritari - se vede acum, în mod clar, şi lipsa de preocupare a autorităţilor pentru sportul de masă! Dacă la fiecare conferinţă de presă se vorbeşte, cel puţin câteva minute, despre redeschiderea mall-urilor, în schimb, subiectul redeschiderii sălilor de fitness e aproape ignorat!
 
Prin comparaţie, în toate ţările civilizate, acest lucru a fost prevăzut în diverse etape ale programului de relaxare. Iar în Ungaria, sălile de fitness au fost redeschise de la 4 mai!Asta în timp ce, la noi, nu există nici măcar vreun zvon privind o eventuală dată a redeschiderii!
 
„Adevărul“ a luat legătură cu Csaba Pálfalvi (foto), care acum trăieşte la Budapesta, după ce, câţiva ani, a lucrat în România. Un mare pasionat al fitness-ului, Csaba avea abonament la o sală importantă din Bucureşti şi, după ce s-a întors acasă, şi-a continuat antrenamentele la o sală din Ungaria. Acum, el se bucură de redeschiderea acestor cluburi de fitness în Ungaria şi a explicat cum s-au petrecut lucrurile, după deciziile luate de autorităţi.
 
 
Ce a spus Csaba Pálfalvi?
 
*Decizia redeschiderii sălilor a fost luată la 4 mai. De fapt, la această dată, s-au luat mai multe decizii privind activitatea sportivă. A fost permisă reluarea antrenamentelor, atât pentru profesionişti, cât şi pentru amatori. Aici, vorbim şi de sportul de masă, în scop recreaţional.
 
*Pentru sălile de fitness au fost prevăzute nişte măsuri de protecţie. La intrarea în club, la recepţie, trebuie să porţi mască. Personalul de la recepţie stă după panouri din plexiglas.
 
*În sală, e recomandată respectarea normelor de distanţare socială. Astfel, trebuie să păstrezi o distanţă de 1,5 metri faţă de alt membru care se antrenează în sală.
 
*Folosirea prosoapelor e obligatorie.
 
*În club trebuie să fie soluţii pentru igienizarea mâinilor.
 
*Folosirea mănuşilor e recomandată. E suficient să ai mănuşi de fitness.
 
*Trebuie să meargă la sală doar cei care sunt sănătoşi.
 
*Clasele de group-training s-au reluat, însă cu capacitatea redusă, astfel încât respectarea normelor de distanţare socială să fie posibilă. De asemenea, uşa rămâne deschisă pe toată durata clasei, astfel încât aerisirea să fie cât mai eficientă. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: