Transfer fabulos pentru Dinamo! Au semnat cu fostul antrenor al Barcelonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
handbal

Unul dintre cei mai buni în vogă antrenori de handbal, Xavi Pascual, va conduce echipa din Ştefan cel Mare în următoarele trei sezoane.

Xavier Pascual va prelua funcţia de antrenor principal de la Constantin Ştefan, cel care a coordonat echipa în  ultimele trei sezoane şi jumătate. Noul tehnician a fost declarat cel mai valoros antrenor al Ligii Campionilor în sezonul 2020-2021 şi a câştigat cu Barcelona toate trofeele posibile. 

"Clubul Sportiv Dinamo aduce pe banca tehnică a echipei de handbal unul dintre cei mai valoroşi antrenori din lume. Xavier Pascual (53 de ani) va antrena campioana României în următorii trei ani. Fost selecţioner al naţionalei României între 2016-2018, Pasqui are în spate o carieră fabuloasă, derulată integral la gigantul FC Barcelona, cu care a câştigat tot ce se putea câştiga.

Născut pe 8 martie 1968 chiar la Barcelona, Xavi Pascual a fost handbalist până în 2006, evoluând pe postul de portar. Două sezoane (1986-1987 şi 1988-1989) a îmbrăcat tricoul blau-grana.

Din 2006 şi-a început cariera de antrenor la Barca, responsabil mai întâi cu pregătirea portarilor, apoi ca antrenor secund. Pe 9 februarie 2009, Pasqui a preluat funcţia de antrenor principal la FC Barcelona, când clubul catalan a decis să îl înlocuiască pe Manolo Cadenas. 

În 12 ani de activitate la cel mai înalt nivel, lucrând cu mulţi dintre marii jucători ai lumii, ​​Xavi Pascual a cucerit toate titlurile posibile. Recordul l-a stabilit în sezonul 2014/2015, când Barca, cu el la timonă, a câştigat şapte trofee, inclusiv Liga Campionilor", se arată într-un comunicat al echipei.

”Este o onoare pentru mine să mă întorc ca antrenor în România. Dinamo m-a dorit foarte mult şi vreau să mulţumesc clubului pentru efortul depus pentru a mă avea pe banca tehnică în sezonul următor. Pentru mine este o mare provocare şi sper că această colaborare să fie de lungă durată şi de mare succes. Aş dori, de asemenea, să îi trimit cele mai bune urări lui Javi Humet în aceste momente dificile pentru el. Am fost foarte impresionat de modul în care fanii dinamovişti l-au susţinut în acele momente dificile. HAI DINAMO!!!”, a declarat antrenorul pentru sursa citată. 

Xavi Pascual nu este la prima experienţă în România. Între 2016 şi 2018, el a fost selecţionerul echipei naţionale dar a renunţat la reprezentativa tricoloră în iunie 2018, atunci când şi-a prelungit contractul cu Barcelona, neputând să continue pe două fronturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite