Saga lui Mario Iorgulescu continuă: fiul preşedintelui LPF ar fi fost anunţat dispărut din spital. Reacţia avocatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pus fiind sub acuzare de către procurori pentru provocarea unui accident rutier, în urma căruia un om şi-a pierdut viaţa, Mario Iorgulescu a fost transportat la o clinică din Italia. După o perioadă, au apărut zvonurile potrivit cărora ar fi părăsit, discret, clinica.

În acest context, avocatul lui Mario Iorgulescu a transmis un comunicat de presă, prin care susţine că cel menţionat se află, în continuare, internat în clinica italiană.

Precizările avocatului

„Mario Iorgulescu nu a fost, niciodată, internat în spitalul San Raffaele, unitatea medicală prezentată ca fiind «a bogătaşilor», ci într-un spital de stat la secţia terapie intensivă. În prezent, Mario Iorgulescu se află în continuare internat, urmând tratamentul specific leziunilor suferite, fiind sub supraveghere medicală continuă, recuperarea acestuia reprezentând scopul principal al familiei. Organele de urmărire penală au fost şi sunt informate în legătură cu starea medicală a pacientului, în vederea realizării procedurilor judiciare, în concordanţă cu circumstanţele specifice cauzei. 

Transferul domnului Mario Iorgulescu în Italia a reprezentat o operaţiune impusă de situaţia medicală critică a acestuia şi cu scopul salvării vieţii. Transferul nu a împietat şi nu împietează asupra desfăşurării ulterioare a procedurilor judiciare în mod corespunzător, având în vedere apartenenţa statului italian la UE. Având în vedere că toate informaţiile false şi provocatoare au fost publicate în condiţiile existenţei unui dosar penal pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, subliniem că organele juridice au avut, în orice moment, toate detaliile în legătură cu locul în care se află domnul Iorgulescu Mario, aceeaşi fiind situaţia şi în prezent. 

În condiţiile dificile date, familia a manifestat deplina cooperare posibilă cu autorităţile statului român. Având în vedere caracterul nepublic al procedurilor judiciare, nu putem oferi alte detalii în legătura cu dosarul penal aflat în curs, însă insistăm asupra împrejurării că procedurile se derulează normal, fiind eminamente şi exclusiv rolul organelor judiciare şi al persoanelor direct implicate să facă aprecieri asupra acestora”.

Consum de cocaină şi alcool - rezultatele analizelor făcute lui Mario Iorgulescu, după accident

Reamintim că, potrivit informaţiilor din presa naţională, Mario Iorgulescu a fost mutat în Italia, în septembrie 2019, deşi medicii spitalului Elias s-ar fi opus, unde cel menţionat fusese internat la Unitatea Primiri Urgenţe, la începutul lunii. Fiul preşedintelui LPF este considerat autorul unui accident rutier mortal, când se deplasa pe Şoseaua Chitilei la volanul unui Aston Martin cu viteză mare şi ucigând, astfel, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care circula regulamentar. Mai mult, Mario Iorgulescu ar fi avut o concentraţie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la cea dintâi analiză i de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua, medicii de la Instititutul Naţional de Medicină Legală au consemnat că acesta ar fi consumat, în prealabil, cocaină.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite