S-au tras la sorţi tablourile la Roland Garros! Cum arată traseul Simonei şi cu cine joacă celelalte românce în primul tur

S-au tras la sorţi tablourile la Roland Garros! Cum arată traseul Simonei şi cu cine joacă celelalte românce în primul tur

Joi seara a avut loc tragerea la sorţi a ultimului turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros, competiţie care va începe săptămâna viitoare.

Dacă România nu are anul acesta niciun reprezentant la băieţi, în competiţia fetelor, 5 jucătoare sunt deja pe tabloul principal, iar alte trei ar putea ajunge acolo la finalul calificărilor. 
 
Simona Halep, locul 2 WTA şi favorită principală, va debuta la Paris împotriva sportivei spaniole Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA. Dacă trece de jucătoarea din Spania, Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre Irina Begu şi Jil Teichmann, pentru ca Cici Bellis sau Amanda Anisimova să se afe printre potenţialele adversare din turul al treilea.
 
Un eventual duel al Simonei cu Serena Williams ar putea avea loc abia în semfinale. 
 
Traseul virtual al Simonei Halep la Roland Garros
 
turul I: Sara Sorribes Tormo
turul II: Irina Begu sau Jil Teichmann
turul III: Amanda Anisimova sau Cici Bellis
optimi: Dayana Yastremska, Marketa Vondrousova, Eugenie Bouchard 
sferturi: Kiki Bertens, Johanna Konta, Cori Gauff
semifinale: Elina Svitolina, Serena Williams, Elise Mertens
finală: Garbine Muguruza, Petra Kvitova, Karolina Pliskova
 
Pe tabloul principal mai sunt patru românce acceptate direct, Patricia Ţig, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan. 
 
Adversarele româncelor în runda inaugurală
 
Irina Begu - Jil Teichman (54 WTA), 
Ana Bogdan - Timea Babos (107 WTA), 
Patricia Ţig - Stefanie Voegele (116 WTA), 
Sorana Cîrstea - Elena Rybakina (18 WTA)
 
Alte trei românce pot ajunge pe tablou principal al competiţiei, dacă Irina Bara, Monica Niculescu şi Gabriela Ruse vor trece de ultima rundă a calificărilor.
 
Cum vor arăta sferturile de finală, dacă se respectă capii de serie:
 
Halep – Bertens
Svitolina – Serena
Kenin – Sabalenka
Kvitova – Pliskova
 
Cum vor arăta optimile de finală, dacă se respectă capii de serie: 
 
Halep – Vondrousova
Konta – Bertens
Svitolina – Mertens
Azarenka – Serena
Sabalenka – Muguruza
Rybakina – Kenin
Kvitova – Keys
Martic – Pliskova

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările