România nu poate pierde, diseară, în Islanda: Federaţia a găsit argumentul-surpriză
0De la ora 21.45 (Pro TV), la Reykjavik, Islanda şi România se vor înfrunta într-un meci colosal pe care îl aşteaptă de aproape 7 luni.
Programată, iniţial, pentru 26 martie, primul baraj de calificare pentru Euro 2020 se dispută, diseară, cu o întârziere de...196 de zile.
Oricum, la un moment dat, mai ales în lunile aprilie şi mai, disputarea unui meci internaţional de fotbal părea imposibilă, aşa că lucrurile s-au schimbat mult în bine, între timp.
Cert e că acum ambele naţionale numără orele până la fluierul de start, iar România, potrivit statisticilor, are motive uriaşe de optimism. În primul rând, singurele meciuri de până acum cu Islanda au fost câştigate categoric de tricolori: 4-0 la Reykjavik, pe stadionul care va găzdui şi partida din această seară, şi 4-0 pe fostul stadion Ghencea. Cele două întâlniri au avut loc în preliminariile pentru Mondialul din 1998 la care s-au calificat tricolorii.
Apoi, potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), naţionala nu poate pierde în meciurile pe care le joacă la data de 8 octombrie! Iată ce a scris site-ul FRF:
Din 1922 până azi, echipa naţională a disputat 9 partide pe data de 8 octombrie, când vom întâlni acum Islanda în semifinala barajului pentru EURO. Dincolo de argumentele sportive, statistica ne susţine: tricolorii nu au pierdut vreodată în această zi din calendar!
Iată meciurile care fundamentează „şansa“ noastră:
1946 Bulgaria – România 2-2 Cupa Balcanică
1950 România – Albania 6-0 amical
1961 România – Turcia 4-0 amical
1986 Israel – România 2-4 amical
1994 Franţa – România 0-0 prel. CE 1996
2005 Finlanda – România 0-1 prel. CM 2006
2015 România – Finlanda 1-1 prel. CE 2016
2016 Armenia – România 0-5 prel. CM 2018
2017 Danemarca – România 1-1 prel. CM 2018
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV Islandezii au decis: Câţi fani vor fi în tribune la marele meci cu România