România, în lumea a 4-a a fotbalului: Ce naţionale din deşert ne-au depăşit în ierarhia FIFA

România, în lumea a 4-a a fotbalului: Ce naţionale din deşert ne-au depăşit în ierarhia FIFA

Fanii saudiţi au de ce să fie mândri: naţionala lor va juca la Mondialul din 2022

Rezultatele dezastruoase din mandatul lui Edward Iordănescu au deja un efect concret: prăbuşirea naţionalei în clasamentul FIFA, unde riscăm să atingem un minim istoric.

La data de 3 septembrie 1997, naţionala României ocupa locul 3 în lume! După Brazilia şi Germania. Astăzi, aceste două echipe sunt, în continuare, în Top 15. România, în schimb, e în cădere liberă!
 
Fără victorie în amicalele de la începutul anului, prima reprezentativă a abordat, totuşi, noua ediţie a Ligii Naţiunilor de pe locul 48 în clasamentul FIFA, publicat la data de 31 martie. Conform acestei ierarhii, România are cel mai bun ranking dintre cele patru naţionale aflate în grupa a 3-a din Liga B a Naţiunilor:
 
*România: locul 48 
 
*Finlanda: locul 57
 
*Bosnia: locul 59
 
*Muntenegru: locul 70
 
Din păcate, în mod firesc, după două înfrângeri în primele două partide din Liga Naţiunilor, România e pe tobogan! Şi în clasamentul live, actualizat în timp real, a coborât deja până pe locul 53, fiind depăşită de naţionale precum Paraguay (51), Arabia Saudită (50) şi Qatar (49). Asta în condiţiile în care Slovacia (45), Ungaria (40) sau Canada (38) erau deja peste noi, în ierarhia publicată la finalul lunii martie.
 
Mai jos de 57 n-am fost niciodată
 
Dacă nu se va redresa, în următoarele partide din Liga Naţiunilor, România va atinge, în mod cert, un minim istoric în clasamentul FIFA. Unde n-am fost niciodată mai jos de locul 57. Am atins această clasare, în două rânduri, în februarie 2011 şi în septembrie 2012.
 
Prima dată, această contraperformanţă a fost atinsă în mandatul selecţionerului Răzvan Lucescu, după un 2010 în care România a câştigat un meci din nouă: un 3-0 într-un amical cu Honduras! În rest, naţionala a adunat trei egaluri şi cinci înfrângeri.
 
În septembrie 2012, când am ajuns, din nou, pe locul 57 FIFA, pe banca naţionalei se afla Victor Piţurcă. Acesta l-a înlocuit pe Răzvan Lucescu, în iunie 2011, în mijlocul preliminariilor pentru Euro 2012, dar a ratat calificarea la această competiţie.
1998
e anul în care naţionala României a fost ultima dată la Cupa Mondială, cea organizată de Franţa. Atunci, tricolorii s-au oprit, în optimi, după 0-1 cu Croaţia.
     
Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a, etapa a 2-a, marţi
 
Finlanda – Muntenegru 2-0
 
Bosnia – România 1-0
 
Clasament
1. Finlanda 2 1 1 0 3-1 4
2. Bosnia 2 1 1 0 2-1 4
3. Muntenegru 2 1 0 1 2-2 3
4. România 2 0 0 2 0-3 0
 
Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 retrogradează în Liga C.
 
 

România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*Sâmbătă (Stadion Gradski, Podgorica): Muntenegru – România 2-0

*Marţi (Stadion Bilino Polje, Zenica): Bosnia – România 1-0

*11 iunie (Stadion Giuleşti): România – Finlanda 21.45, Antena 1

*14 iunie (Stadion Giuleşti): România – Muntenegru 21.45, Prima TV

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Informaţiile legate de televizările şi orele ultimelor două partide vor fi anunţate, ulterior.

 

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga), Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB)

*Fundaşi: Raţiu (Huesca), Cr. Manea (CFR Cluj), Rus (Fehervar), I. Cristea (FCSB), Ghiţă (KS Cracovia), Chiricheş (Sassuolo), Burcă (CFR Cluj), Bancu (CS U Craiova), Camora (CFR Cluj), Ştefănescu (Sepsi)

*Mijlocaşi: Sorescu (Rakow Czestochowa), Cicâldău (Galatasaray), Olaru (FCSB), Maxim (Gaziantep), Hanca (KS Cracovia), Fl. Tănase (FCSB), Oct. Popescu (FCSB), N. Păun (Sepsi), Mihăilă (Atalanta), Mitriţă (PAOK Salonic), Al. Creţu (CS U Craiova), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa)

*Atacanţi: Alibec (Atromitos), Ivan (CS U Craiova), Puşcaş (Pisa)

Selecţioner: Edward Iordănescu (43 de ani)

Iulian Cristea şi Denis Alibec s-au accidentat în meciurile cu Muntenegru, respectiv Bosnia.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările