Răzvan Lucescu şi Al Hilal, premiaţi în Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Lucescu şi-a mai adăugat un premiu important în vitrină în finalul unui 2019 bogat. Al Hilal a fost desemnat cel mai club de fotbal din zona arabă în cadrul Globe Soccer Awards, o gală organizată la Dubai, de Asociaţia Europeană a Agenţilor de Jucători şi Asociaţia Europeană a Cluburilor.

După ce a reuşit primul event din istoria lui PAOK (Cupa Greciei plus campionat), Răzvan Lucescu a făcut tranziţia spre Arabia Saudită, acolo unde a câştigat Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal. Formaţia antrenată de român a primit în final de an, o nouă recunoaştere, chiar dacă nu ocupă decât locul 7 în campionatul din Arabia Saudită, cu 21 de puncte, la opt lungimi distanţă de liderul Al Nasr Riyadh, având însă trei meciuri mai puţin disputate.

Antrenorul în vârstă de 50 de ani a obţinut şi un loc patru la Campionatul Mondial al Cluburilor, echipa sa fiind învinsă la loviturile de la 11 m în finala mică.

„E greu de contestat un campionat câştigat fără să pierzi niciun meci în Grecia, o cupă, o Liga Campionilor Asiei şi apoi semifinale la Campionatul Mondial al cluburilor. Doar doi antrenori din fotbalul românesc au reuşit asta. Pentru mine, a fost un an de excepţie pe care niciun antrenor nu l-a realizat. A fost un an de poveste. În Arabia Saudită e un fotbal mult, mult peste cel din România. Se fac investiţii enorme, avem voie la şapte jucători străini, sunt jucători pe care se plătesc sume importante, bani buni, vin jucători de calitate. Sunt şi unii mai în vârstă care aduc ceva în plus, o experienţă, la fel şi în cazul antrenorilor“, declara Lucescu jr pentru DigiSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite