Răzvan Burleanu, la cel mai fericit moment al vieţii în plină pandemie: Tatăl său l-a dat de gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu a devenit tată pentru prima dată
Răzvan Burleanu a devenit tată pentru prima dată

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a avut ce sărbători, în această perioadă, chiar dacă se află în izolare, departe de familie.

Răzvan Burleanu (35 de ani) are mari bătai de cap pentru a găsi soluţia repornirii fotbalului în eşaloanele inferioare, însă, până să ne dea calendarul competiţional de după pandemie, el a trăit şi un moment fericit.

Concret, prietena sa, Anamaria Tulumb, originară din Bacău şi fostă „Miss Boboc“, a născut o fetiţă pe care cuplul o va boteza Maria. Informaţia a fost furnizată de cancan.ro şi a fost confirmată pentru sursa citată de tatăl preşedintelui FRF, Gică Burleanu.

„Am o nepoată, o fetiţă născută chiar de Florii. E o bijuterie. Nu am văzut-o în realitate, nu am avut cum, cu coronavirusul ăsta. Dar am văzut-o pe telefon. Dacă nu era pandemia asta, la Bucureşti mă găseai acum. Abia aştept să ieşim din criza asta, să merg să o văd. După atâtea rele, mai vine şi ceva bun! Le doresc să aibă cât mai mulţi. Practic, ei sunt deja căsătoriţi, se cunosc de pe băncile liceului, sunt de atunci împreună!“, a povestit Gică Burleanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite