Rapidul, un pariu îndrăzneţ pentru Valerii Moraru, asumat de toată familia: „Cine nu riscă, nu bea şampanie!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică
FOTO Răzvan Păsărică

Actualul patron al Rapidului, Valerii Moraru, susţine că a fost impulsionat să investească la echipa din Grant de suporterii alb-vişinii, dar că hotărârea definitivă a fost votată de întreaga familie Moraru.

Noul patron al Rapidului a acordat în premieră primul interviu pentru presa din România de când a preluat echipa din Grant. Acesta a dezvăşuit pentru prosport.ro cum va susţine financiar formaţia alb-vişinie şi cât este dispus să investească în acest sezon în echipă. "Am încheiat un acord de publicitate între noi (n.r. firmele pe care le deţine) şi Rapid în valoare de 1,5 milioane de euro ce se va întinde pe o perioadă de 5 ani, dar am preluat şi un alt contract de 2,5 milioane de lei, un contract de împrumut către club. 

Rapid are nevoie de finanţare şi pentru soluţionarea urgentă a acestei probleme era nevoie de acordurile respective. Vor mai urma şi alte contracte de publicitate şi de împrumuturi, în funcţie de necesităţi şi posibilităţi. Real, am putea investi în acest sezon competiţional între 1,2 milioane de euro şi 1,5 milioane de euro. Ar fi un buget suficient, plus ce mai avem de încasat. O parte din datorii vreau să le cumpăr sub formă de creanţe pentru a nu supraîndatora clubul", a punctat Moraru, care a făcut primele afaceri la începutul anului 1990, în Rusia.

VIDEO Rapid - Gaz Metan 1-1. Bornescu i-a „îngropat“ pe giuleşteni, în prelungiri. Ganea i-a mulţumit portarului rapidist

Printre domeniile în care Moraru a investit se numără, ferme, hoteluri, vinificaţie sau sistemul bancar. În acest moment, şeful din Grant are trei fabrici de apă, Azuga Waters, Perla Covasnei şi Covasna Tărâmul Apelor, plus încă o firmă de transport şi acţiuni în alte domenii de activitate. 

Afacerile prolifice ale familiei Moraru l-au ajutat pe Valerii să-şi ducă la îndeplinire visul, acela de a investi în fotbalul românesc. Totuşi, patronul Rapidului recunoaşte că decizia de a cumpăra formaţia din Grant a fost luată după o consultare în familie. "Rapid e unica afacere în care am investit după ce propunerea a fost votată unanim în familie. Voi aduce un director economic, vreau ca spaţiul de publicitate să fie vândut tot, doresc intrări de cash în club.  Pe tricouri va fi inscipţionat numele companiei care ne va face cea mai bună ofertă. Ştiu că am cumpărat Rapidul într‑un moment greu, când din Liga 1 vor retrograda şase echipe. Dar cine nu riscă, nu bea şampanie", a mai spus Moraru.

Valerii Moraru: Cred că 30.000 de stelişti nu fac cât 3.000 de rapidişti. Sper, însă, ca suporterii noştri să înţeleagă că nu mai trebuie să arunce cu petarde în teren ca să fim apoi amendaţi. Banii pot fi folosiţi să ajutăm echipa.
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite