Institutul Sportiv Român prezintă Forumul Sportului Românesc

Institutul Sportiv Român prezintă Forumul Sportului
Românesc

Institutul Sportiv Român marchează Centenarul Marii Uniri prin lansarea Forumului Sportului Românesc, ce va avea loc pe o durată de 3 zile,  în perioada 31 mai - 2 iunie 2018, la Palatul Parlamentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Forumul este dedicat tuturor iubitorilor sportului şi va avea ca temă “Rolul şi locul României în contextul sportului mondial la 100 de ani de la Marea Unire”.

Acest eveniment reuneşte minţi sclipitoare ale sportului si nu numai. În cadrul evenimentului, vor fi susţinute 3 conferinţe şi 16 workshop-uri de specialitate, unde vor fi prezenţi peste 75 de speakeri din lumea sportului mondial.

“România are nevoie de astfel de evenimente, mai ales când vorbim despre un domeniu atât de dinamic precum este sportul. Institutul Sportiv Român, îşi propune prin acest eveniment să creeze un spaţiu de aprofundare, dezvoltare şi creştere pentru specialiştii din industrie. Suntem mândri să lansăm FORUMUL SPORTULUI ROMÂNESC în anul Centenarului în prezenţa unor specialişti de renume mondial.“ declară Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român.
În cadrul evenimentului vor fi prezente nume sonore, dintre care menţionăm: Mihai Covaliu, Octavian Morariu, Jaime Cambreleng Contreras (FIFA Head of Disciplinary), Eric Saintrond (Secretar General FISU), Michele Colucci (iniţiator Erasmus Plus – Comisia Europeană), Carlos del Campo Colas (Secretar General LaLiga), Octavian Bellu, Raffaele Chiulli (preşedintele ARISF – Asociaţia Federaţiilor CIO), Stephan Fox (preşedinte AIMS – Asociaţia Federaţiilor Neolimpice), Gabriela Szabo, Jacques Danger (fondator GL Events), Nis Hatt (Director General SportAccord), Rui Botica Santos (arbitru TAS), Thierry Kinderstuth (INSEP France), Miguel Maria Garcia Caba (Real Madrid), Ionuţ Lupescu, Christopher Neesham (Australian Psychological Society), Tak Yamazaki (Tokyo), Vlad Marinescu (preşedinte RSportz USA) şi mulţi alţii.

Timp de 3 zile, participanţii vor avea parte de 3 conferinţe şi 16 workshop-uri cu subiecte de actualitate, printre care: Management sportiv, Provocări juridice actuale în sport, Psihologie şi coaching în Sport, Modalităţi de finanţare în sport, Match fixing, Anti doping, Corupţie şi integritate în sport etc. Cei interesaţi să participe la eveniment îşi pot rezerva din timp un loc. Detalii complete despre eveniment şi înscriere sunt disponibile pe site-ul dedicat: www.institutulsportiv.ro, iar pentru a fi permanent la curent cu ultimele noutăţi, puteţi urmări şi pagina de Facebook a Institutului Sportiv Român: facebook.com/institutulsportiv/

Despre Institutul Sportiv Roman:
Institutul Sportiv Român (ISR) este un proiect educaţional ambiţios dedicat industriei sportului. Institutul reuneşte în cadrul proiectelor sale de formare specialişti din toate domeniile, personalităţi ale sportului şi actori importanţi ai mediului de afaceri, pentru creşterea de expertiză şi de implicare a resursei umane specializate în sport. ISR îşi doreşte construirea unei fundaţii solide a sistemului sportului românesc, bazată pe valori, cunoştinţe, integritate şi fair-play.
Conceptul a fost dezvoltat DE profesionişti şi tineri pasionaţi, PENTRU profesionişti şi tineri pasionaţi de sport, toţi reuniţi în jurul aceleiaşi idei: cultivarea profesionalismului în sport. 

Parteneri:
Camera Deputaţilor, Ministerul Tineretului şi Sportului, Agerpres, DIVERGENT, E-BODA, GRAPHTEC, Inaco, The Aspen Institute, LPF, Sports Business Academy, Ţiriac Auto, Universitatea Spiru Haret, Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza etc.
Instituţii participante:

FIFA, UEFA, European Commision, FIFPro, FISU, LaLiga, MTS, CNAS, Agenţia Naţională Anti Doping, Rsportz, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Real Madrid, Beşiktaş

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: