Halep va avea viaţă grea în Australia: Avertisment lansat de antrenorul Biancăi Andreescu
0
Australian Open va începe luni, fiind amânat cu o lună, faţă de perioada obişnuită în care se juca, înainte de pandemie.
Ceea ce înseamnă că sportivii vor avea de îndurat nişte temperaturi şi mai mari, la Melbourne, după cum a avertizat Fabien Cosmao, preparatorul fizic al Biancăi Andreescu.
Pentru că, în Australia, aflată în emisfera sudică, e vară acum. Iar faptul că primul Grand Slam al anului a fost amânat pentru luna februarie - în mod normal, începea în ianuarie - a agravat problema temperaturilor ridicate, fiindcă ele sunt mai mari acum, faţă de luna trecută.
„Canicula va fi un adversar important pentru mulţi sportivi, mai ales pentru cei care, în primele 14 zile după sosirea în Australia, n-au avut ocazia de a ieşi din camere. Au stat într-un mediu în care temperatura era reglată de aparatul de aer condiţionat. Iar acum, când au intrat pe teren, pentru meciuri sau antrenamente, organismul lor a avut parte de un şoc. Ca să te acomodezi, ai nevoie de minimum o săptămână. Aşa că, după părerea mea, unii jucători vor avea probleme, mai ales în timpul meciurilor din prima rundă, care se vor juca la ora prânzului. Iar băieţii vor avea şi mai mult de suferit, fiindcă meciurile lor se joacă după sistemul în care învingătorul trebuie să ia minimum trei seturi din cinci. Deci, vor fi partide mai lungi, mai dure“, a explicat Fabien Cosmao, pentru tennisnet.com.
„Simo“ umblă cu spray de protecţie solară după ea
Simona Halep s-a lovit deja de căldura de la Melbourne, chiar în timpul meciului câştigat, ieri, în optimi, cu Laura Siegemund (51 WTA), scor 6-2, 6-4. Românca a fost programată să joace pe „Margaret Court“, în prima sesiune a zilei şi a intrat pe teren, în jurul orei 15.30, ora locală, când erau aproape 30 de grade Celsius.
De altfel, înainte de a intra pe teren, „Simo“ a fost surprinsă de fotografii australieni dându-şi cu spray de protecţie solară pe corp. După care s-a ocupat şi de iubitul ei, Toni Iuruc, dându-i cu spray pe faţă, spre amuzamentul antrenorului Darren Cahill.
Vestea bună e că, potrivit prognozei meteo, cel puţin luni şi marţi, în primele două zile de la Australian Open, temperaturile vor scădea un pic, maximele zilei fiind de 17, respectiv 22 de grade Celsius. Apoi însă, temperaturile vor creşte, treptat, revenind aproape de cele normale pentru această perioadă a anului.
CITEŞTE ŞI:
„Bombă“ în Australia: Tragerea la sorţi pentru primul Grand Slam al anului nu s-a mai ţinut
Lumea tenisului, zguduită: „Dacă se mai ţine Australian Open? Nu există garanţii!“
3 ore a stat pe teren Simona Halep, ieri, în cele două partide câştigate la Gippsland Trophy, la simplu şi la dublu.
Meciurile româncelor, la simplu, la turneele găzduite de Melbourne
Grampians Trophy
*Turul I: Cîrstea (72 WTA) - Kalashnikova (fără clasament)
6-1, 6-1
*Turul II: Cîrstea (72 WTA) - Bencic (12 WTA)
Gippsland Trophy
*Optimi: Halep (2 WTA) - Siegemund (51 WTA)
6-2, 6-4
*Optimi: Begu (79 WTA) - Konta (14 WTA)
4-6, 7-6, 7-6
*Sferturi: Halep (2 WTA) - Alexandrova (33 WTA)
*Sferturi: Begu (79 WTA) - Osaka (3 WTA)