Halep, şanse mari să-şi păstreze trofeul de la Wimbledon: Anunţul unui neamţ lămureşte lucrurile

Halep, şanse mari să-şi păstreze trofeul de la Wimbledon: Anunţul unui neamţ lămureşte lucrurile

La Wimbledon, Simona Halep a câştigat cel mai prestigios trofeu din lumea tenisului

Simona Halep a câştigat Wimbledon în iulie 2019 şi sunt şanse mari ca ea să fie deţinătoarea trofeului pentru doi ani, nu unul, aşa cum era normal.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce turneele de tenis au fost suspendate până la 8 iunie, toate indicaţiile duc spre o prelungire a perioadei de pauză. 

„Monitorizăm situaţia şi primim informaţii de la doctori şi autorităţi. Asociaţia noastră e unică, deoarece are evenimente pe tot globul. Astfel, restricţiile de călătorie ar afecta profund viaţa jucătoarelor. Acum sperăm să reluăm turneele la 8 iunie, dar trebuie să fim realişti. O pauză forţată ar putea fi prelungită. Sperăm să incepem în iunie, dar, dacă nu se va întâmpla, o vom face în august, în SUA“, a spus preşedintele WTA, Steve Simon, pentru Tennis Channel. Iar declaraţiile sale par că pregătesc terenul pentru inevitabila anulare a sezonului de iarbă în care punctul culminant ar trebui să fie, ca de fiecare dată, Wimbledon. 

În acest an, turneul de la All-England Club e programat pentru perioada 29 iunie - 12 iulie. O decizie se va lua în această săptămână, după cum au anunţat deja organizatorii, însă hotărârea pare să fi fost deja luată.

„Am auzit deja că e aproape sigur că sezonul pe iarbă nu se va desfăşura“, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordoff, conform cotidianului belgian „Le Soir“. Neamţul a adăugat că are dubii şi în ceea ce priveşte US Open 2020: „Aş fi foarte bucuros dacă s-ar putea juca abia în octombrie, dar rămâne de văzut“. 

Potrivit calendarului, US Open 2020 ar trebui să pornească la 24 august, cu primele meciuri din calificări. Duelurile din turul I de pe tabloul principal sunt programate, începând cu 31 august. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: