Halep, privită cu neîncredere înainte de Indian Wells: Legendara Navratilova a spus ce îi lipseşte
0
Cândva, Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) se afla pe lista scurtă a favoritelor, în toate competiţiile majore. Din păcate, problemele medicale şi rezultatele afectate de ele au schimbat, treptat, statutul Simonei în viziunea specialiştilor.
De aceea, acum, când a analizat tabloul de la Indian Wells (competiţie de categoria WTA 1000 la care participă nouă dintre primele zece jucătoare ale lumii), legendara Martina Navratilova s-a referit şi la Simona Halep, dar n-a plasat-o printre favorite.
„Dacă Halep ne-a obişnuit să fie constantă în trecut, acum nu mai e. Ar trebui să aibă o şansă în plus la Indian Wells, faţă de Miami, pentru că terenurile sunt mai lente, dar jocul ei e lipsit de consistenţă în ultima perioadă. Are loviturile, dar se luptă pentru a găsi modalitatea de a fi mai agresivă. Are, în continuare, mari dubii când şi dacă vine la fileu. În cazul în care nu-i iese planul agresiv, revine la «setările» iniţiale, de a juca în defensivă“, a fost analiza lui Navratilova - foto (65 de ani), o legendă vie a tenisului, cu 18 titluri majore, la simplu.

Potrivit Eurosport, cehoaica a şi indicat cine sunt principalele favorite, la Indian Wells: „Campioana de anul trecut, Paula Badosa, adoră să joace pe terenurile de acest gen, i se potrivesc perfect. Muguruza poate fi un real pericol, poate produce surpriza, în timp ce Swiatek are un joc extrem de solid“.
Româncele, la Indian Wells
Calificări, turul I
*Irina Bara (116 WTA) - Lesia Tsurenko (141 WTA) 0-6, 6-3, 2-6
Tabloul principal, turul I
*Irina Begu (72 WTA) - Katerina Siniakova (55 WTA)
*Gabriela Ruse (57 WTA) - Kristina Kucova (77 WTA)
*Simona Halep (26 WTA): Bye
*Sorana Cîrstea (27 WT): Bye
Halep, posibil traseu în California
*Turul I: Bye
*Turul II: Alexandrova (52 WTA) / Kalieva (317 WTA)
*Turul III: Liu (87 WTA) / Gauff (17 WTA)
*Sferturi: Cîrstea (27 WTA) / Krejcikova (2 WTA) / Tomljanovici (39 WTA) / Peterson (76 WTA)
*Semifinale: Pliskova (8 WTA) / Răducanu (13 WTA) / Zidansek (22 WTA)
Halep, la Indian Wells
Ediţie Rezultat
2021 Turul III
2019 Optimi
2018 Semifinale
2017 Turul III
2016 Sferturi
2015 Campioană
2014 Semifinale
2013 Turul II
2012 Turul III
2011 Turul II