Dan Petrescu strigă „hoţii“ şi la victorie: Reacţie acidă după ce clujenii au avut un penalty neacordat
0Tehnicianul de 53 de ani e obsedat de arbitraj! După prima sa victorie de la revenirea la formaţia din Gruia, el a vorbit mai mult despre acest aspect decât despre meciul câştigat!
CFR Cluj a obţinut o victorie la limită, în derby-ul etapei cu numărul 9, trecând de CS U Craiova, după cum „Adevărul“ a scris aici.
Aşa cum era de aşteptat, la interviul de după meci, „Super Dan“ a alocat un capitol aparte arbitrajului, pe motiv că, în minutul 72, centralul Marcel Bîrsan n-a acordat un penalty clar pentru gazde.
Ce a spus Dan Petrescu?
*N-aţi văzut şi voi ce fault de roşu? E al doilea meci la rând, şi la Botoşani, de când am venit eu, două meciuri, două greseli, am avut penalty, ăsta a fost mult mai clar decât la Botoşani. Poate n-a văzut, dar când am văzut reluarea, se uita la fază, i-a dat una Bancu, cred că era roşu direct, nu trebuia al doilea galben, roşu şi penalty.
*Dacă făceam egal, eram aici şi vă daţi seama că plângeam şi nu înţelegeam de ce nu e VAR (n.r. - arbitraj video). Merg pe mâna lui (n.r. - centralul Marcel Bîrsan), zic că n-a văzut, n-ai cum să nu dai un penalty aşa de clar. VAR-ul spune realitatea, tragi linie şi vezi când e ofside şi, dacă e penalty, îl dai, cum a fost azi. Vreau să fie VAR, indiferent dacă voi pierde din cauza VAR-ului, mi-o asum, îmi dau seama că se va întâmpla şi asta, voi pierde din cauza VAR-ului, dar prefer ca adevărul să iasă la iveală.
*Am jucat cu o echipă în forma. Ei nu au avut lipsuri, noi da. Eu zic că am avut o victorie fantastică. S-au dăruit, aşa cum îmi place mie, cu mintea, sufletul. Am înscris un gol pe care l-am exersat, ieri, la antrenament, asta mă bucură.
*M-a surprins Costache, azi, că a câştigat duelurile. Costache e un jucător de bază, cu el, CFR a luat patru campionate.
*Cât despre Culio, dacă iese el, pierdem inima acestei echipe. Mijlocaşii Craiovei sunt foarte tehnici toţi. La Botoşani, a fost alt tip de meci. El (n.r. - Culio), la vârsta lui să joace, e incredibil. Sunt dubii asupra lui, dar eu n-am. Vor mai fi, dar nu mă interesează.
VEZI INTERVIUL LUI DAN PETRESCU
Liga I, etapa a 9-a
Vineri
Voluntari - Mioveni 4-0
Rapid - Gaz Metan 1-2
Sâmbătă
Chindia - Farul 2-0
„U“ Craiova - FCSB 0-1
Duminică
Clinceni - FC Argeş 0-1
Sepsi - UTA 0-0
Dinamo - Botoşani 1-2
Luni
CFR Cluj - CS U Craiova 1-0
Clasament
1. CFR Cluj 9 8 0 1 14-5 24
2. Botoşani 9 6 2 1 10-6 20
3. Rapid 9 5 2 2 11-6 17
4. UTA 9 4 4 1 9-5 16
5. Farul 9 4 3 2 12-4 15
6. FCSB 9 4 3 2 16-9 15
7. Voluntari 9 5 0 4 13-12 15
8. FC Argeş 9 4 1 4 8-6 13
9. CS U Craiova 9 4 1 4 10-10 13
10. Chindia 9 3 3 3 8-7 12
11. Mioveni 9 3 1 5 5-11 10
12. Sepsi 9 1 5 3 7-9 8
13. „U“ Craiova 9 2 2 5 7-10 8
14. Gaz Metan 9 2 1 6 7-12 7
15. Dinamo 9 2 0 7 7-19 6
16. Clinceni 9 0 2 7 6-19 2
*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.