CSM Bucureşti, transfer stelar: Campioana României aduce o jucătoare cu trei Ligi ale Campionilor în palmares

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nora Mork
Nora Mork

Echipa finanţată de Primăria Capitalei e pe cale să o piardă pe Cristina Neagu, însă şi-a asigurat deja serviciile unei jucătoare de mare calitate.

Norvegianca Nora Mork (27 de ani) lasă Gyor, campioana Europei, pentru a juca din vară la CSM Bucureşti, campioana României.

Anunţul a fost făcut chiar de interul dreapta în presa norvegiană. „Sunt încântată să anunţ că am semnat un contract pe doi ani cu CSM Bucureşti, un club care crede în mine şi în calităţile mele. Sunt mai motivată ca oricând să mă întorc pe teren, să mă dezvolt ca jucătoare şi să-mi continuu cariera alături de câteva dintre cele mai bune jucătoare din lume. Chiar am speranţe mari pentru această echipă şi cred că putem face lucruri mari împreună în următoarele sezoane. Acum aş vrea să mă concentrez pe restul sezonului ca jucător al echipei ETO. Credeţi-mă, mă voi bucura de fiecare clipă, împreună cu colegii şi fanii mei“, a declarat Mork.

Aceasta are un palmares formidabil, după cum se poate vedea mai jos:

*Jocurile Olimpice: Medalia de bronz (2016)

*Campionatele Mondiale: Aur (2015), Argint (2017)

*Campionatele Europene: Aur (2010, 2014, 2016)

*Liga Campionilor: 2010-2011 (Larvik), 2016-2017 şi 2017-2018 (Gyor)

Va lua locul lui Kurtovici

Nora Mork vine la CSM Bucureşti într-un moment delicat al carierei, după două operaţii grele la genunchi în ultimul an în care n-a putut juca. Prin acest transfer, CSM o va înlocui pe Amanda Kurtovici, care din vară va pleca la Gyor.

Cel mai important lucru pentru mine e că acest club (n.r. – CSM Bucureşti) poate câştiga Liga Campionilor. Va fi o echipă <nebună> de bună în sezonul următor. Cred că echipa are cea mai bună şansă de a câştiga Liga. Nora Mork  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite