Accidentare horror în Republica Moldova. Un jucător al Zimbrului a fost dus direct la terapie intensivă şi conectat la aparate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii celor două formaţii moldoveneşti s-au speriat teribil
Jucătorii celor două formaţii moldoveneşti s-au speriat teribil

Olandezul Donny van Iperen (27 de ani), fundaş central la Zimbru Chişinău, a fost transportat de urgenţă la spital după ce a fost lovit în cap în prima repriză a meciului dintre Dinamo-Auto şi Zimbru, final 0-0, din etapa a doua a campionatului Republicii Moldova.

Stoperul oaspeţilor a fost lovit cu umărul în faţă de portarul lui Dinamo-Auto, Allogho Toung, în timp ce urmărea o minge centrată din lovitură liberă. Ciocnirea s-a petrecut în minutul 11 al partidei, iar Donny s-a prăbuşit imediat pe gazon, inconştient. Echipa medicală a intervenit după aproximativ 20 de secunde, în timp ce fotbaliştii priveau îngroziţi şi solicitau intervenţia ambulanţei cu gesturi disperate.

Iperen a fost scos de pe teren pe targă la aproximativ 6 minute de la lovitură şi a fost transportat la spitalul din Tiraspol. Potrivit Jurnal.md, Donny a fost dus direct în secţia de terapie intensivă şi conectat la un aparat respirator.

”În aceste momente dificile toate gândurile noastre se îndreaptă către Donny van Iperen. Jucătorul din Ţările de Jos a fost transferat în spital la Chişinău şi primeşte îngrijiri medicale. Donny, fii tare, întreaga suflare galben-verde se roagă pentru tine! În momentul în care ai venit ai zis că îţi doreşti să duci Zimbru Chişinău în cupele europene. Noi îţi promitem că vom reuşi, împreună!”, au scris cei de la Zimbru într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a clubului.

Van Iperen a semnat cu Zimbru în această vară, după ce a evoluat sezonul trecut în liga a doua din Grecia, la Karaiskakis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite