Ţara arde, baba se piaptănă: Cum a ajuns fotbalul românesc prizonierul unor mize mărunte

Ţara arde, baba se piaptănă: Cum a ajuns fotbalul românesc prizonierul unor mize mărunte

Ianis Hagi, un fotbalist ultramediatizat în România

Echipa naţională tocmai a înregistrat o cădere drastică, de zece locuri, în ultimul clasament FIFA, însă fotbalul românesc pare să fie mai degrabă preocupat de evaluarea lui Ianis Hagi, decât de o însănătoşire a sistemului toxic, care l-a dus în lumea a treia.

Ştiri pe aceeaşi temă

În România, sportul-rege rămâne prizonierul unor mize mărunte! Ultima dovadă? Subiectul Ianis Hagi continuă să nască discuţii aprinse, pe când prima reprezentativă se scufundă în clasamentul FIFA.
 
După înfrângerile din octombrie, 1-2 cu Islanda, 0-4 cu Norvegia şi 0-1 cu Austria, joi, a venit decontul concret al acestei serii negre. FIFA a publicat clasamentul actualizat al echipelor naţionale, iar România a fost evidenţiată la două capitole:
 
*Cele mai multe puncte pierdute: 28
 
*Cea mai dură cădere în clasament: minus 10 locuri
 
Momentan, am pierdut urna a 2-a
 
De acum, amicalul cu Belarus (11 noiembrie, acasă), plus ultimele două meciuri din Liga Naţiunilor, cu Norvegia (15 noiembrie, acasă) şi cu Irlanda de Nord (18 noiembrie, deplasare), sunt cruciale pentru tricolori. Asta deoarece, aceste întâlniri reprezintă ultima lor şansă de a urca în clasamentul mondial şi de a ajunge printre primele 20 de echipe naţionale din Europa. 
 
Acum, România se află pe locul 44 în lume şi pe 25 în ierarhia UEFA. Astfel, momentan, a ratat urna a 2-a a tragerii la sorţi pentru preliminariile Mondialului din 2022! Evenimentul va avea loc, la Zurich, în luna decembrie. Acolo, urnele vor fi făcute pe baza clasamentului FIFA din luna viitoare.
 
Mirel Rădoi, un selecţioner sub presiune
 
Ca să revină în urna a 2-a, România trebuie să ajungă, după partidele de luna viitoare, printre primele 20 de naţionale europene din clasamentul FIFA. În caz contrar, calificarea la Mondialul din 2022 va fi o misiune înfiorătoare, pentru că tricolorii vor avea în grupă două adversare mai puternice, venite din primele două urne. Iar la CM 2022 ajung direct doar cele zece câştigătoare ale grupelor preliminare! Ocupantele locurilor doi, plus cele două formaţii venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj, unde mai sunt trei „bilete“ disponibile.
 
Bălăcăreala de la televizor despre Ianis
 
Într-o ţară normală, prăbuşirea naţionalei ar fi făcut ca toţi cei implicaţi în fenomenul fotbalistic să caute, cu disperare, soluţii pentru redresarea situaţiei. 
 
În România, ca de obicei, discuţiile se rezumă la schimbarea selecţionerlui şi la cele legate de Ianis Hagi. Mijlocaşul legitimat la Rangers a avut trei prestaţii şterse, în nota echipei, cu Islanda, Norvegia şi Austria. Cifrele au confirmat şi ele că Ianis a fost printre cei mai slabi jucători ai României, în aceste partide. De aici şi tirada fostului mijlocaş, Dănuţ Lupu, la Pro X.
 
Dănuţ Lupu a spus anumite lucruri pe care alţii nu le spun de teama „Regelui“

„După cum aţi observat, Ianis, dacă joacă prost, are ceva din marii jucători, Cruyff sau alţii. Seamănă în joc cu Zidane pe PlayStation, hai să fim serioşi! Ianis mai are de crescut. Nu e ce vrea Gică. Orice tată îşi laudă copiii şi e normal, dar, de multe ori, cred că Gică exagerează! Cel puţin în ultimele două meciuri, de Ianis s-a lovit mingea ca de colţul mesei!“, a fost o parte din declaraţiile lui Lupu.
 
La câteva ore după aceste afirmaţii, Gheorghe Hagi a apărut la Telekom Sport şi a vorbit şi el, pe larg, despre fiul său. Doar că, în premieră, a făcut un mic pas înapoi şi, după ce îl comparase cu Zidane, acum două săptămâni, de această dată, şi-a mai schimbat un pic tonul declaraţiilor.
 
„Am zis că nu seamănă cu mine, am zis că e mai pe stilul lui Zidane. Atenţie, eu n-am zis că Ianis e mai mare ca mine! Duceţi lucrurile în ridicol. Nu comparaţi un om cu o carieră, totul e finit în cazul meu. În cazul lui Ianis, vorbim despre cineva care abia a scos capul şi care are un viitor. Nu duceţi totul în ridicol. Trataţi-l şi pe el cum îi trataţi pe ceilalţi! Comparaţi-l cu mine când va avea 35 de ani. Atunci putem să zicem“, a afirmat Gheorghe Hagi.
 
Mai departe, într-o altă premieră, acesta l-a „urecheat“ pe fiul său. Motivul? Ianis şi-a permis să critice tactica naţionalei, atacându-l indirect pe selecţionerul Mirel Rădoi, după înfrângerea dură cu Norvegia (0-4). „Ianis nu trebuia să iasă să vorbească. Trebuia să iasă cei cu experienţă, cu mai multe meciuri la naţională. Nu era momentul. Era probabil şi o oboseală după meci şi a zis ce a simţit pe teren. Din câte ştiu eu, totul s-a reglat, toate lucrurile sunt OK acum. I-am zis-o că nu trebuia să iasă, că n-a fost inspirat“, a explicat fostul decar al naţionalei.
 
Gheorghe Hagi vede în fiul său un fotbalist de mare talent
 
„Ianis a avut o cifră fantastică!“
 
Deşi în cadrul interviului acordat la Telekom Sport, Gheorghe Hagi a căutat să dezmintă că ar fi insinuat că fiul său e la fel de bun ca Zidane, la un moment dat, el nu s-a putut abţine şi, din nou, a supraevaluat realizările fiului său, inclusiv cele din meciul cu Norvegia, când cifrele mijlocaşului au fost groaznice. Patronul Viitorului a văzut însă altfel lucrurile.
 
„Ianis a atins 38 sau 39 de mingi, asta dă participarea lui la joc, e o cifră fantastică, cu un adversar care ne-a dominat (n.r. - Norvegia). A pierdut 9 dintre acele mingi, mi se pare normal, nu e de mare preocupare. Ce n-a făcut Ianis în cele două meciuri (n.r. - cu Islanda şi Norvegia) e că n-a creat superioritate numerică, n-a dat la poartă şi n-a dat gol. E normal că nu sunt mulţumit! E în fişa postului lui să facă lucrurile alea. Trebuie să încerce să facă asta“, a spus Hagi.
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
Ianis nu seamănă cu mine. Doar sus seamănă cu mine, jos are altfel de picioare, e mai înalt, e mai frumos ca mine, vorbeşte engleză, eu nu vorbesc, are un joc elegant, e un decar autentic. 
Gheorghe Hagi fost internaţional
 
Ianis vorbeşte mai mult în afara terenului şi joacă mai puţin! Nu e ce vrea Gică. Mai are de crescut
Dănuţ Lupu fost internaţional
 
Noi, în 20 de ani, am crezut că merge în continuare cu cartofi prăjiţi şi ceafă de porc! N-am făcut nimic pentru fotbalul românesc. Progresul nostru e foarte mic.
Mirel Rădoi selecţioner România
 

Noul clasament FIFA

1. Belgia 1.765 de puncte

2. Franţa 1.752p

3. Brazilia 1.725p

4. Anglia 1.669p

5. Portugalia 1.661p

6. Spania 1.639p

7. Uruguay 1.637p

8. Argentina 1.636p

9. Croaţia 1.634p

10. Columbia 1.631p

----------------------

27. Japonia 1.503p

29. Iran 1.492p

30. Algeria, Serbia 1.489p

38. Coreea de Sud 1.464p

39. Maroc, Islanda 1.461p

41. Irlanda de Nord 1.458p

42. Australia 1.457p

43. Norvegia 1.456p

44. România 1.455p

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările