Generalul Berthelot, celibatar convins, dar cu multe „slabiciuni“ în inimă, era departe de a fi insensibil la farmecele lor, găsind motive să-şi prelungească şederea.

Atracţia irezistibilă a româncelor n-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru francezii prezenţi în România în anii ’20, dacă ar fi consultat raportul unei conferinţe cu titlul „Studiu asupra României“, ţinută cu câţiva ani înainte, în perioadă numită Belle Epoque în Franţa. Numită astfel în 22 mai 1903, în cadrul Şcolii de Înalte Studii, în sala Societăţii de Geografie Comercială din Paris, de către un cunoscător entuziast, doritor să-şi convingă auditorii cu privire la interesul de a susţine tânără monarhie românească.

Elvira Popescu (Elvire Popesco în franceză), una din marile doamne ale scenei franceze.

Astăzi, în epoca Internetului şi a Facebook-ului, portretul făcut româncelor „din înaltă societate a secolului XX, cum se spune în Franţa, bineînţeles“ te face mai degrabă să râzi. Dar nuanţa sa desuetă îl face savuros şi, până la urmă, aparţine istoriei. Iată textul găsit în arhive, graţie unui fost ministru al lui Jacques Chirac, Michel Roussin, care, tânăr ofiţer, studiind română la prestigioasa şcoală de limbi orientale din Paris, a trăit în Bucureşti în anii ’70 şi, bineînţeles, s-a îndrăgostit iremediabil de o româncă.

„Într-un cuvânt, este rafinată!“

Cu păr lung, negru, ochi arzători, dinţi albi şi tenul mat, românca prezintă o atracţie irezistibilă. Are graţia şi frumuseţea unei parizience, cu ceva în plus, un nu ştiu ce exotic şi tulburător. Eleganţa sa are nevoie de toate creaţiile modei pariziene, parfumul său este ultima esenţa descoperită, lenjeria sa n-ar fi refuzată de cochetele mondene. Într-un cuvânt, este o rafinată!

De origine româna, contesa Ana de Noailles, născută prinţesa Brancoveanu, scriitoare şi poetă, a sedus întregul Paris, la începutul sec. XX

Din când în când, sătulă de toaleta modernă convenţională, ea îmbrăca pentru un bal sau o sărbătoare costumul naţional, care îi vine de minune şi al cărui tăietură simplă îi pune în evidenţa avantajele plastice, strălucirea şi graţia frumuseţii sale.
 
Maiestatea sa, regina Elisabeta (soţia lui Carol I) şi alteţa sa regală principesa Maria (soţia viitorului rege Ferdinand), au dat deja exemplul cu acest obicei patriotic. Le vedem, ca şi pe domnişoarele lor de onoare, demonstrând că prin arborarea costumului naţional ca pe un drapel, femeia nu-şi pierde farmecul, dimpotrivă.

Maiestatea sa, regina Elisabeta, alături de alteţa sa regală principesa Maria

Românca are un temperament impetuos şi este o mare îndrăgostită. Totuşi, cum perfecţiunea nu aparţine acestei lumi, ea trebuia să aibă şi câteva defecte, dar trebuie să recunosc că în această privinţă, perspicacitatea mea de observator a fost complet întunecată de frumuseţea să captivanta. Constat doar că, din orice parte ar veni nestatornicia, divorţurile sunt destul de frecvente.

Intelectuală de prim rang, stăpâna casei, dar nu femeie de interior

În România rar găsim ceea ce noi numim „femme pôt au feu“ (femeia rasol, cazanier)

În afară de câteva prăjituri sau dulceţuri pe care româncei îi place să le facă, ea nu prea participă la treburile gospodăreşti. Dar este o excelentă stăpână a casei, ştiind să facă cu graţie şi tact onorul salonului şi să comande numeroaselor Mării şi Mariuţe, care îi umplu casă.
 
România are un tutun dulce şi aromatic, Bectemis, şi pe vremuri, ţigara era un obicei printre femei. Astăzi, a devenit apanajul bătrânelor doamne, iar tinerele românce nu fumează mai mult decât franţuzoaicele.
 
În fine, românca este o intelectuală de prim-ordin, nu numai că nu refuză să se instruiască, dar face şi studii superioare. Litere, drept, medicină, nimic nu o sperie, ea rivalizează cu bărbaţii şi adesea obţine succese strălucitoare.

„Actriţa Alicia Cocea, născută la Sinaia, a făcut o carieră prodigioasă în cinematografie, în Franţa“

Prima noastră doctor în drept din Franţa a fost o româncă. Tot româncă a fost şi doamnă Vaschide, prima femeie care a obţinut o diplomă la Şcoală noastră de Înalte Studii, secţia de istorie, ca apreciere a muncii sale asupra „Istoriei cuceririi Daciei de către romani“.  
 
Românca cunoaşte bine literatură noastră, ultimele romane apărute, le apreciază sau le critică cu multă fineţe şi judecată. Acestea sunt trăsăturile principale ce caracterizează femeia română.
 

Chiar un secol mai târziu, înţelegem de ce francezii vor să înveţe limbă română !