Una dintre marile stângăcii guvernamentale din ultima vreme este abordarea drepturilor de autor. Intervenţia Guvernului Boc în acest domeniu arată necunoaştere şi relevă o gândire îngustă, birocratică.

Până de curând, drepturile de autor beneficiau de două facilităţi fiscale: un impozit mai mic decât cel general (10%, faţă de 16%) şi scutirea de la plata contribuţiei de asigurări sociale (CAS). Aceste facilităţi se adresau categoriilor profesionale încadrate la creaţie artistică, literară sau publicistică: actori, pictori, sculptori, scriitori, gazetari. După o estimare corectă, legea viza în jur de 30.000 de salariaţi.

Dar cum suntem o naţiune de şmecheri incorigibili, iar statul e incapabil să separe apa de ulei, în scurt timp s-a ajuns la peste 200.000 de compatrioţi plătiţi pe drepturi de autor! Mecanismul e simplu: patronul unei carmangerii sau al unei firme de termopane şi-a înfiinţat şi o publicaţie, cu apariţie regulată sau accidentală (mai nou, s-a trecut aproape exclusiv pe internet). Dacă are zece salariaţi cârnăţari-termopanişti sau fierari-betonişti, îi trece pe toţi în caseta redacţională a publicaţiei-fantomă. Astfel, prestaţia lor la abator, în atelier, pe şantier sau la betonieră este încadrată la creaţie publicistică şi plătită pe drepturi de autor. Aşa s-a ajuns de la 30.000 la peste 200.000 de „creatori"!

Guvernul n-a înţeles că pentru a face rost de mai mulţi bani ar fi suficient să elimine şmecheria. De aceea, a hotărât ca, începând cu 1 iulie 2010, drepturile de autor să fie impozitate mai sever (cu 13%, faţă de 10% până acum) şi să nu mai fie exceptate de la plata CAS. Atenţie, însă: Executivul nu a făcut nimic pentru a aduce numărul beneficiarilor de drepturi de autor în cadrul legal!

Urmările sunt catastrofale. Guvernul strânge mai puţini bani decât ar trebui şi creează o mare nedreptate: pune pe picior de egalitate, din punct de vedere fiscal, scriitorul şi contabilul, sculptorul şi fotbalistul, pictorul şi forjorul, actorul şi ciobanul. Toate aceste meserii au onorabilitatea lor, dar aici e vorba de altceva: de intenţia legiuitorului - de la noi şi de aiurea - de a stimula creaţia. Iar în această categorie, conform legii, se încadrează scriitorul, sculptorul, pictorul sau actorul, nu şi contabilul, fotbalistul, forjorul sau ciobanul.

Iată cum o gândire strict contabilicească poate face ravagii atât în bugetul statului, cât şi printre guvernaţi, fără a elimina o nedreptate care tinde să devină tradiţie!