În octombrie, la mijlocul toamnei, Iaşiul se umple de pelerini veniţi să omagieze memoria sfintei Parascheva. Printre vânzătorii de icoane, mătănii, borcane cu miere şi gemuri de mănăstire, smirnă, tămâie şi căţui, unul dintre cele mai impozante corturi şi plasat într-o zonă cu mare vad (chiar în calea pelerinilor care ies după închinarea la moaşte) este cel al unei asociaţii de tineri ortodocşi. Anul trecut, m-a oprit în dreptul acestui cort imaginea unui grup de fete tinere - palide, cu ochi care nu urmăreau pe nimeni, îmbrobodite strâns sub bărbie, adunau semnături pentru condamnarea avortului. M-am întrebat dacă aceste fete ştiu de dramele femeilor (de vârsta mamelor lor) care au suferit şi au murit înainte de 1989 pe mese de operaţie improvizate în sufragerii din cartierele comuniste. M-am mai întrebat dacă aveau experienţă cu trăirea sexualităţii, această forţă uriaşă care creează şi distruge destine. Am încercat să prind privirea uneia dintre ele. Nu am reuşit, păreau să păstreze mereu o distanţă, separate de realitate de un văl de absenţă (sau de sfioşenie feciorelnică, ar spune unii). Aceasta nu e Radicalizare, nu încă. Este un început de Radicalizare, semnele sunt acolo – (1) ataşamentul faţă de o idee care prevalează în faţa realităţii suferinţei umane;  (2) comuniunea strânsă cu un grup de oameni care împărtăşesc aceeaşi atitudine şi care creează o identitate manifestată nu doar prin aderenţa la aceleaşi credinţe, dar şi prin obiceiuri comune (gesturi, vestimentaţie) şi (3), cel mai important, dezlipirea de ceilalţi, ruperea legăturilor cu noi, oamenii obişnuiţi, noi care nu putem inţelege, care suntem prea păcătoşi sau, mai rău, unelte ale Celui Viclean.

Mintea umană este o maşinărie complicată care procesează miliarde de gânduri într-o viaţă de om – le analizează, le triază, le stochează, le compară cu alte gânduri mai vechi care au fost stocate în alte ocazii. Pe majoritatea le şterge pentru a face loc altor gânduri noi, însă pe unele le păstrează aşa cum sunt salvate fotografiile de la momente importante într-un album sau ca bibelourile din rafturile de cristal din sufrageriile comuniste de dinainte de 1989. Acestea creează identitatea fiecăruia – cine suntem şi cum suntem şi cu cine suntem în aceasta viaţă. 

Se întâmplă uneori ca o idee să se dovedească mai puternică decât capacitatea de metabolizare a minţii - să rămână blocată în sistem şi să genereze consecinţe, să nu mai poată fi epurată. De cele mai multe ori sistemul se redresează singur, ca atunci când scăpăm cu greu de la a fredona un cântecel sau când ne urcăm totuşi în avion, deşi există în cap o voce care repetă că ceva rău se va întâmpla. Dintre aceste incidente benigne se recrutează uneori cazurile grave - obsesiile, delirul care sunt toate forme de Radicalizare. Pe lângă mijloacele interne de protecţie (simţul măsurii sau bunul simţ, capacitatea de empatie), există şi un mijloc de protecţie externă faţă de luarea ca ostatic a minţii de procesul Radicalizării – relaţia cu ceilalţi. În comunitatea lărgită, mintea îşi recâştigă echilibrul. Confruntat cu multitudinea de opinii şi subiectivităţi, individul are şansa să-şi recalibreze poziţia.

Radicalizarea este posibilă doar în contextul dizolvării relaţiilor cu comunitatea ale indivizilor a căror minte este copleşită de impactul cu o idee (o ideologie). Iar antidotul pentru Radicalizare este relaţia cu cineva diferit, cu Alt-Cineva.

Revin în fiecare an la Iaşi pentru a trăi atmosfera evenimentului şi a-i admira pe pelerini, oameni care îşi trăiesc sincer credinţa în comunitatea largă. Gesturile extreme de devoţiune sunt tolerate, dar nu încurajate, comunitatea echilibrează individualitatea.  Şi această relaţie cu ceilalţi a lipsit în cazul părinţilor băieţelului din Constanţa. Ei nu au murit din prea multa iubire, aşa cum spune cineva în comentariile articolului care anunţa tragedia. Ei au murit din cauza radicalizării ideii „acum, că a murit copilul nostru, nimic nu mai are valoare, viaţa însăşi nu mai merită traită." Acelaşi proces este pus în joc în cazul tinerilor aflaţi la marginea societăţilor occidentale, care îşi găsesc identitatea şi se izolează în ideea războiului sfânt al Islamului. Ştirile care astăzi umplu canalele media sunt scrisoarea pe care ei au lăsat-o în urma, asemeni familiei din Constanţa. Este povestea izolării unor indivizi a căror minte a fost luată ostatică de o idee

De aceea, dacă vom izola Biserica, o vom împinge spre Radicalizare. Dacă vom izola comunitatea maghiară sau musulmană sau orice minoritate, le vom împinge spre Radicalizare. Iar dacă un grup dă semne că vrea să se izoleze şi taie legăturile sale cu comunitatea, să nu îl lăsăm, să mergem la ei cu inima deschisă, să împărţim cu toţii bucuria de a avea obiceiuri şi credinţe atât de diverse, care ne ridică mai presus de praful şi pulberea din care suntem alcătuiţi