Poveşti despre tânărul Llosa

Încheiem „săptămâna Llosa“ cu un fragment dintr-un roman autobiografic al marelui scriitor peruvian: „Mătuşa Julia şi condeierul“.

Minutul de lectură

O poveste despre frământările unui tânăr redactor de ştiri (18 ani) atins de o dragoste năvalnică pentru mult mai vârstnica lui mătuşă (32 de ani). Căsătoria lor avea să reziste nouă ani.

„M-am învârtit prin preajmă, cuprins de sentimente contradictorii: nelinişte, mânie, tristeţe, dorinţa de a o pălmui şi a o săruta pe mătuşa Julia. Tocmai terminasem unul din tururile mele agitate, când am văzut-o coborând dintr-o maşină de lux, cu matriculă diplomatică. M-am apropiat în grabă, simţind că-mi tremură picioarele de gelozie şi furie şi hotărât să mă încaier cu rivalul meu, oricine ar fi fost el. Era un bărbat cu părul cărunt, iar în maşină se mai afla o doamnă. Mătuşa Julia m-a prezentat ca nepot al cumnatului ei, iar pe ei ca ambasadori ai Boliviei. M-am simţit ridicol şi, totodată, am avut senzaţia că mi se lua o povară de pe suflet. Când maşina a pornit, am apucat-o pe mătuşa Julia de braţ şi aproape târâş am făcut-o să traverseze bulevardul şi să meargă înspre faleză.

- Ia te uită, ce fire ai!, am auzit-o spunând în timp ce ne apropiam de mare. În faţa bietului doctor Gumucio luaseşi o figură de sugrumător.

- Dacă voi sugruma pe cineva, tu vei fi aceea, îi zisei. Te aştept de la trei şi acum este unsprezece noaptea. Ai uitat că aveam întâlnire?

- N-am uitat, îmi răspunse cu hotărâre. Te-am lăsat înadins să mă aştepţi.

Ajunseserăm în micul parc situat în faţa seminarului iezuit. Era pustiu, iar umezeala, cu toate că nu ploua, făcea ca iarba, dafinii şi tufele de muşcate să strălucească.

- Bine, hai să lăsăm cearta pe altădată, îi zisei, obligând-o să se aşeze într-un loc deasupra falezei, unde frământarea mării urca sincronă şi intensă. Acum mai avem puţin timp, dar multe probleme. Ai la tine certificatul de naştere şi sentinţa de divorţ?

- Am aici biletul pentru La Paz, îmi spusese pipăindu-şi geanta. Plec duminică dimineaţa, la zece. Şi sunt fericită. Sunt sătulă până-n gât şi de Peru, şi de peruani.

- Îmi pare rău pentru tine, dar nu mai putem schimba ţara, i-am zis în timp ce mă aşezam lângă ea, trecându-i braţul peste umeri. Îţi promit însă că într-o bună zi tot o să ajungem să locuim într-o mansardă din Paris.

Până în acea clipă, în ciuda lucrurilor agresive pe care le spunea, fusese calmă, uşor zeflemitoare şi foarte sigură pe sine. Dar dintr-o dată i s-a desenat pe faţă un rictus trist; vorbea cu o voce aspră, fără să mă privească:

- Nu-mi îngreuna situaţia, Varguitas. Mă întorc în Bolivia din pricina rudelor tale, dar şi din cauza faptului că povestea noastră e o neghiobie. Ştii foarte bine că nu ne putem căsători.

- Ba putem!, i-am spus, sărutându-i obrajii, gâtul, strângând-o cu putere, mângâindu-i lacom pieptul, căutându-i gura cu gura mea. Ne trebuie un primar mai şmecher. Mă ajută şi Javier. Iar Nancy ne-a şi găsit un mic apatament, în Miraflores. Nu ai motive să fii pesimistă.

Se lăsa mângâiată şi sărutată, dar era foarte gravă, străină. I-am relatat discuţia cu verişoara mea, cu Javier, informaţiile obţinute la primărie, modul în care făcusem rost de certificatul meu de naştere, i-am zis că o iubeam din toată inima, că o să ne căsătorim chiar dacă ar fi să omor o mulţime de lume. (...) Am simţit cum braţul liber al mătuşii Julia îmi înconjura gâtul şi cum se ghemuia lângă mine; s-a pus pe un plâns cu suspine, de i se zguduia pieptul. Eu o consolam, cu o voce care era ca un susur incoerent, fără a înceta să o sărut.

- Eşti încă un puşti, am auzit-o murmurând între râs şi plâns, în vreme ce eu îi spuneam că am nevoie de ea, că mi-e dragă şi n-o voi lăsa niciodată să se întoarcă în Bolivia, că o să mă omor dacă pleacă." ;

Mario Vargas Llosa - „Mătuşa Julia şi condeierul", Editura Humanitas, 2005

Selecţie de Grigore Cartianu