PNL şi PSD au eliminat prin lege educaţia sexuală din şcoli. Deputat: „Decizia e la părinţi, nu la unii care vor să smintească naţiunea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislaţia privind educaţia sexuală în şcoli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, după ce un amendament susţinut de parlamentari PSD şi PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor. Aceştia vor ca materia să nu se mai numească educaţie sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinţilor.

Preşedintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat la postul Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privinţa acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească naţiunea asta”.

Nicuşor Halici a explicat că au existat anumite „anomalii” în aplicarea legii, mai ales în predarea la clasele primare.

„Au apărut anumite anomalii în aplicarea legii, cum apar de foarte multe ori în practică. Acum nu dorim decât s-o reglăm din punct de vedere, în primul rând, al noţiunii, pentru că educaţia sexuală avea o definiţie sau o aplicare destul de limitată. «Sanitară» cuprinde şi educaţia sexuală, pe de o parte.

Pe de altă parte, nu puteam vorbi totuşi la clasele primare de educaţie sexuală la clasa I, a II-a, a III-a. Am mai ajuns şi în zona în care educaţia sexuală de foarte multe ori era predată şi sub forma sexualităţii de transgen.

E adevărat că lucrurile astea trebuie cunoscute, dar în funcţie de vârsta biologică a fiecărui elev şi, după aceea, normal că şi părinţii trebuie să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte educaţia pe care doresc să fie predată copiilor.

La clasa a II-a, spre exemplu, se preda cum fac sex doi oameni de acelaşi sex, care sunt etapele procreerii până la naştere. Totuşi, la clasa a II-a e destul de puternic impactul emoţional pentru a afla astfel de noutăţi”, a declarat, pentru Digi24.ro, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

El a spus că a avut solicitări de a schimba legea “de la foarte multe asociaţii”, însă nu a precizat cum se numesc acestea.

„N-aş vrea să specific, pentru că nu vreau să duc discuţia într-o zonă că suntem partizani cu unii, sau cu alţii. Suntem şi noi părinţi la rândul nostru”, a declarat Halici.

Preşedintele Comisiei pentru Muncă şi protecţie socială, Adrian Solomon, a afirmat că a vrut să îmbunătăţească forma legii.

“În legea 272/2004, nişte colegi au introdus în iarnă un amendament şi noi l-am modificat puţin să fie mai cuprinzător.

Motivarea iniţiatorului este minunată ca să îndeplinească procesul legislativ ca formă. Restul, cum iese din Parlament este treaba parlamentarilor să-l îmbunătăţească, să-l facă mai bun şi mai general valabil.

Pentru mulţi colegi de-ai mei s-a ajuns la concluzia, în urma unor discuţii cu diverse organisme interesate de astfel de lucruri că e bine să modificăm textul”, a declarat, pentru Digi24.ro, deputatul Adrian Solomon.

Raeţchi: „În PNL există un curent mai evlavios”

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi susţine educaţia sexuală în forma în vigoare şi spune că în partid există şi „un curent ideologic mai evlavios, mai duhovnicesc”.

„Eu sunt adeptul educaţiei sexuale. În forma adoptată de Parlament. Sper că preşedintele va merge pe acea variantă. În fond, el a demonstrat că e un liberal autentic în contextul referendumului Coaliţiei pentru Familie.

Studiile dovedesc că în statele unde este predată în şcoli educaţia sexuală apar mai putine sarcini nedorite, incidenţa bolilor cu transmitere sexuală e mai mică, copiii se pot apară mai bine de abuzuri sexuale, pentru că înţeleg când acestea au loc.

Ba chiar, împotriva temerii că educaţia sexuală grăbeşte cumva şi activitatea sexuală, tinerii care fac educaţie sexuală îşi încep mai tarziu viaţa sexuală, pentru că se reduce factorul curiozitate.

Nu înţeleg de ce apărăm «inocenţa copiilor», cum spun cei care se opun educaţiei sexuale, dacă le ascundem realitatea cu care se vor confrunta toată viaţa, dacă ne ruşinăm şi ne ascundem de modul în care am fost creaţi.

Eu cred că un credincios se bucură de modul în care a făcut Dumnezeu omul, nu se jenează de el şi nu încearcă să îl ascundă. Sigur, e doar punctul meu de vedere. În PNL există nu doar un curent ideologic liberal-laic, în care cu bucurie mă înscriu, ci şi unul mai evlavios, mai duhovnicesc”, a precizat acesta

Elevii şi studenţii: Factorii decizionali trebuie să promoveze politici în raport cu realitatea ţării

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Tineretului din România (CTR) îşi exprimă "dezamăgirea faţă de modul în care factorii decizionali apreciază importanţa educaţiei sexuale în şcoli, blocând accesul elevilor la informaţii necesare dezvoltării lor personale", potrivit unui comunicat de presă.

"Lipsa accesului la educaţie sexuală a fost promovată de organizaţii religioase, dar şi de Biserica Ortodoxă Română, iar acum parlamentarii susţin blocarea educaţiei sexuale în şcoli prin introducerea unui acord parental. Aşa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental pentru a legitima importanţa informaţiilor studiate, nu ar trebui să condiţionăm accesul tinerilor la educaţie sexuală de un acord parental acordat subiectiv. Un sistem educaţional performant are capacitatea de a stabili care sunt disciplinele ce trebuie studiate în vederea dobândirii competenţelor cheie specifice profilului absolventului.

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată, în anii ‘70-’80, de mai multe ţări din vestul Europei. În anii ‘90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia”, arată aceştia.

Oana Băluţă: Educaţia sexuală obligatorie nu încalcă libertatea părinţilor 

„Educaţia sexuală obligatorie nu încalcă libertatea părinţilor de a-şi educa propriii copii în conformitate cu credinţele lor religioase. Statul trebuie să furnizeze educaţie obiectivă, ştiinţifică, pluralistă fără să îndoctrineze. Dacă renunţăm la caracterul ştiinţific al educaţiei, foarte multe nu se vor putea discuta în şcoală deoarece lezează credinţele religioase ori filosofice ale oamenilor.

Părinţii sunt liberi să îşi educe copiii după şcoală, în weekend, prin urmare au acest drept de a educa potrivit convingerilor religioase.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat deja în mai multe cazuri unde au fost aduse argumente comparabile cu cele invocate în România. CEDO s-a pronunţat încă de prin anii 1970, adică din secolul trecut, când Danemarca a introdus ore de educaţie sexuală pentru a preveni sarcinile timpurii. 

Copiii nu sunt proprietatea părinţilor. Copiii au drepturi. Da, au drepturi care sunt integrate în legislaţia naţională şi sunt stipulate în Convenţia pentru Drepturile Copilului. Au dreptul la informaţie ştiinţifică, obiectivă care să le ofere toate instrumentele necesare şi pentru viaţă. De exemplu, au nevoie să ştie ce este consimţământul. 

Procesul educational trebuie să respecte principii precum obiectivitatea, pluralismul, să stimuleze raportarea critică faţă de lume. Credinţe religioase particulare, credinţe filosofice particulare pot fi respectate în şcoală, dar asta nu înseamnă că educaţia publică trebuie să fie clădită pe aceste credinţe particulare ale unor părinţi.

Să le spună cineva şi băieţilor din Parlament: Adrian Solomon (PSD), Titus Corlăţean (PSD), Robert-Ionatan Sighiartău (PNL) care au profitat că se discută un alt proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, a scris Oana Băluţă, expert în drepturile omului, pe pagina sa de Facebook.

Cum a fost modificat amendamentul privind obligativitatea educaţiei sexuale

La începutul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obligă unităţile şcolare să organizeze, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ în vigoare a modificat Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform acestuia, autorităţile locale şi instituţiile publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei au obligaţia de a derula în şcoli programe „în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Însă patru parlamentari PSD şi PNL au introdus în şedinţa de săptămâna aceasta a Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaţilor un amendament prin care exprimarea „educaţie sexuală” este înlocuită cu „educaţie sanitară”. Totodată, prin acelaşi amendament, programele de educaţie care includ această materie vor avea loc doar cu „acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor”.

Amendamentul modifică Legea 272/2004 printr-un alt proiect, iniţiat de Guvern, şi depus în Parlament în iunie 2019, ce vizează „accelerarea reformei structurii de protecţie a copilului în România, prin facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie”.

Acest proiect a fost adoptat în Senat în octombrie 2019, a primit raport favorabil în Camera Deputaţilor şi a fost dezbătut în plen pe 9 martie. Însă, a fost trimis înapoi pentru un raport suplimentar. Până la şedinţa Comisiei de săptămâna aceasta, propunerea legislativă nu menţiona aspectul educaţiei sexuale în şcoli.

Autorii modificării sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite