Ortodocşii pe care-i ştim mai puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea lui Florian Bichir mă face să înţeleg însă că, în realitate, o deosebire fundamentală separă cele două Biserici.

Zice un cîntec popular interpretat de Maria Lătăreţu:

„Trei în lume nu se poate:
Să scape om de la moarte
Să-ntinerească nu poate
Să le iubească pe toate".


În lumea din care au izvorît aceste versuri nu era blestematul nărav de a cumpăra cărţi.Dacă ar fi fost, celor trei imposibilităţi omeneşti s-ar fi cuvenit să li se alăture o a patra:

Să le citească pe toate.

Aflat sub puterea acestei învăţături, dintre cărţile cumpărate de-a lungul vremii, atât de multe că tavanul vecinului de dedesubt e în primejdie să se bombeze, aleg din când în când câteva, pe care le aşez, într-un soi de coadă, pe un raft la îndemână.

Nu de puţine ori, procedând ca vânzătoarele de pui congelaţi de pe vremea lui Ceauşescu, comit câte un favoritism, luând o carte peste rând. S-a întîmplat asta cu volumul „Ortodocşii de lângă noi. Studiu istoric şi canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România. Documente inedite din Arhiva Securităţii", apărut la editura Mirton.

Un motiv al acestei încălcări a ordinii stabilite îl constituie personalitatea lui Florian Bichir. Absolvent de Teologie, Florian Bichir ştie să scrie despre Biserică şi altfel decât în binecunoscutul limbaj de lemn sfânt al autorilor de cărţi binecuvîntate de Patriarhie.

Un alt motiv trimite la realitatea pe care obişnuiesc s-o invoc, în texte scrise la ziar sau vorbite la TV, ca întruchipare a României reale: Găgeşti-Deal.

De mai mulţi ani, lucrând noaptea, la fine de săptămînă, în chioşcul din ogradă, ajung pînă la mine două sunete aflate la antipozi: Huruitul unui avion şi dangătul unui clopot. Despre ce avion e vorba n-am aflat nici acum, deşi huruitul apare întotdeauna pe la  zece noaptea. De unde provine însă dangătul de clopot la miez de noapte am aflat repede. De la mănăstirea pe stil vechi din marginea Pădurii „Duminica Mironosiţelor".

Aşa am devenit curios să aflu cîte ceva despre Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România. Cartea lui Florian Bichir mi-a apărut astfel ca un izbăvitor izvor de învăţătură. Autorul se ocupă printre altele de conflictul care desparte de decenii cele două Biserici surori: Teoretic, n-ar fi trebuit să se ajungă până aici.

Pe cele două biserici le deosebeşte, încă din 1924, calendarul folosit. Biserica Ortodoxă Română a trecut la Calendarul Iulian adaptat, făcând din 14 octombrie 1924, 1 octombrie 1924. Biserica de Stil Vechi a continuat şi continuă să folosească în plan religios Calendarul iulian tradiţional.

Crăciunul, de exemplu, e sărbătorit cu 13 zile mai tîrziu decît ortodocşii, în ziua cînd aceştia petrec Sfântul Ion. În rest, cele două Biserici nu diferă pe hârtie nici cu o iotă măcar.

Cartea lui Florian Bichir mă face să înţeleg însă că, în realitate, o deosebire fundamentală separă cele două Biserici: E vorba de chestiunea modernizării. Biserica de Stil Vechi a refuzat Calendarul pe stil nou pe motiv că nu vrea să se apropie de  Biserica Catolică Apuseană.

Prin asta, ea a respins cele două deschideri ale B.O.R.:
1) către Statul laic;
2) către Biserica romano-catolică.

Înrudită cu Biserica rusă, Biserica de Stil Vechi mi se pare mult mai apropiată de creştinismul iniţial decît Biserica Ortodoxă Română.

Creştinismul de începuturi a fost unul sectant. Pe cei ce-l frecventau îi unea conştiinţa apartenenţei la un cerc închis, supus persecuţiilor. Oficializarea creştinismului a dat Bisericii glorie, bani şi putere în detrimentul credinţei, al celei care zugrăveşte icoane în biserici.

Nu-i prea greu de sesizat acest adevăr dacă parcurgem, puse la dispoziţie de Florian Bichir, dosarele de la Securitate ale liderilor  Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi. În comunism, e Biserica dătătoare de martiri, spre deosebire de Biserica Ortodoxă Oficială, dătătoare de ştabi.

Lesne de înţeles că ostilitatea autorităţilor comuniste  îşi avea una dintre cauze şi în presiunile făcute de Biserica Oficială. M-am amuzat citind una dintre notele informative ale Securităţii folosirea unui călugăr ortodox pentru a se strecura, sub acoperire, într-un schit al Bisericii ortodoxe de Stil vechi.

Fiind vorba de credinţa în Dumnezeu, martirajul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi salvează într-un fel şi onoarea Bisericii Ortodoxe Române.

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite