O mizerie şi o ilegalitate care acoperă ca o pojghiţă din fier toată frumuseţea unui oraş care a primit odată insigna de capitală culturală. Mă uit în jur şi mă întreb unde ne sunt intelectualii? Unde ne sunt oamenii aceia cu simţul dreptăţii care să le iasă prin toţi porii pentru a-şi apăra valorile? Pe unii îi văd, îi citesc, îi ascult, dar nu îi simt. Simt doar ilegalitatea, şi furtul, şi tupeul unei găşti de mafioţi care controlează acest oraş încremenit în vremuri demult apuse.

La Iaşi e bine. Cât de bine poate fi într-un oraş în care te izbeşte în fiecare zi imaginea unei haite de foşti securişti. De oameni de aceia care le provocau teamă şi scârbă părinţilor noştri. De oameni de aceia care sperăm, de 22 de ani, să nu mai existe. Nu, la Iaşi, ei există. Şi controlează. Şi calcă în picioare suflete, destine, istoria unui oraş. Calcă în picioare legi. Şi nimeni nu le face nimic. Pentru că Iaşiul e imaginea unei Românii îmbâcsite de ilegalităţi colorate frumos şi vândute proştilor.

Iar proştii se bucură, că lor le plac culorile. Sunt frumoase. Sunt frumoase ca şi Palasul. Ce e Palasul? E cea mai mare hoţie făcută în mijlocul unui oraş cu pretenţii europene. Palasul e o ţeapă imobiliară, declarată ilegală de toate instanţele ţării. E un proiect întins pe 12 hectare, date de primarul PSD-ist Gheorghe Nichita (care a primit numele Mihai în scriptele fostei Securităţi) milionarului Iulian Dascălu, zis şi „regele mallurilor". În fapt, Palasul e jucăria de făcut bani a unor foşti mari securişti, care îşi ascund numele în buzunarele costumelor Armani ale aceluiaşi milionar modelat din carton.

E imposibil să vezi în Palas un ansamblu urbanistic, când e doar cea mai mare ilegalitate făcută într-un oraş în care clădirile de patrimoniu se scufundă sub betoanele unui mall, unor birouri, unui hotel de lux. Un hotel care îi aparţine deputatulul Relu Fenechiu, vicele liberalilor. Acelaşi om care, timp de şapte ani, a făcut totul ca să susţină ilegalitatea. Şi a mimat că o face pentru binele nostru.

Binele i s-a concretizat într-o bucată de teren la Palas. E greu să te bucuri de Palas, când pe pământul nostru ni se cer 200 de lei ca să ne facem poze. E greu să te bucuri de Palas când ştii că acolo au muncit mulţi străini, aduşi din ţări subdezvoltate. Aduşi că erau ieftini. Mai ieftini decât amărâţii de ieşeni, cărora li s-au promis acele locuri de muncă. E greu să-l vezi pe Ponta, acest procuror-plagiator, devenit premier, cum taie panglica unui proiect pe care s-a pus definitiv pecetea ILEGAL.

Dar mulţi aplaudă. Aplaudă beculeţele care le iau ochii. Aplaudă că aşa s-au învăţat. Să tacă şi să înghită. Să li se fure şi să lase capul. Să vadă o crimă şi să spună că mortul şi-a meritat soarta. Să vadă un viol şi să ţipe că victima a simţit plăcere. 

Ramona Ursu este jurnalist "Adevărul"