Există un adevăr pe care-l vedem sub ochii noştri: libertatea fără egalitate şi fraternitate duce la individualism şi, într-un final, la extremism.  Desigur că cel mai vizibil domeniu unde se observă este religia.  Extremismul religios naşte terorismul, iar acesta produce crimă.  „vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu” spunea Hristos ucenicilor, pregătindu-i să îi trimită la propovăduire. Dar religia nu este singurul domeniu unde există extremism.

Dincolo de durere, şoc şi lacrimi, masacrul din Paris ar trebui să pună Occidentul serios pe gânduri. De ce? Pentru că Europa tinde să producă dezechilibru între cele trei principii „de aur” ale societăţii de tip occidental: libertate, egalitate, fraternitate.  Tendinţa îmi pare a fi exagerarea libertăţii individului în detrimentul celorlalte două. Şi asta se întâmplă de mult în Franţa, care n-a avut o problemă cu definirea libertăţii.  În schimb, egalitatea şi fraternitatea au fost intens dezbătute în societatea franceză (mai ales fraternitatea, care presupune şi obligaţii nu doar drepturi).  Iar actualul Occident pare să fi uitat cu totul fraternitatea (aşa cum afirma papa Francisc în Parlamentul European), în vreme ce egalitatea se aplică cam ca în fabula lui Grigore Alexandrescu: „numai cu cei mari egalitate vrem”.

Evident, terorismul nu poate fi acceptat sau justificat. Atacatorii trebuie puşi la penitenţă numaidecât. Însă puţini sunt cei care-şi pun întrebarea: Cum apare el? Ce face pe un om capabil să ucidă în numele unor idei extreme? Răspunsul ar ajuta mult Occidentul, care deja se confruntă cu creşterea propriului extremism politic.

Un prim punct de discuţie ar fi: terorismul nu apare fără provocare. Ori, în cazul Charlie Hebdo, discuţia esenţială ar fi dacă publicaţia a fost provocatoare sau nu. Eu înclin să cred că da,  câtă vreme autorităţile franceze au atras adeseori atenţia că unele caricaturi duc la extrem libertatea de expresie. Dar asta nu justifică deloc un glonţ în capul provocatorului. Dimpotrivă. Îl martirizează pe nedrept.

Văd că mulţi susţin libertatea de expresie. Chiar susţin că ei sunt Charlie. E bine că aici funcţionează fraternitatea. Chiar foarte bine. Opinia este un drept sfânt şi nici Dumnezeu nu o îngrădeşte.

Dar libertatea de a o manifesta trebuie pusă în acord cu egalitatea şi fraternitatea faţă de cel căruia i te dresezi. Altfel, opinia ta nu este de folos nimănui. Despre asta nu vorbesc mulţi. Poate pentru că uneori, presa comercială foloseşte provocarea ca amplificator de audienţă. Dar nu este şi asta o formă de extremism jurnalistic? Cum este posibil să condamni împuşcăturile în public, dar să n-ai nici o jenă în a le propaga în media?

  Şi mai puţini sunt cei care discută despre ofensa publică adusă simbolurilor religioase. De acord că teroriştii sunt fanatici religioşi, extremişti, fundamentalişti etc. dar unde este egalitatea şi fraternitatea atunci când dorind să satirizezi extremele, comiţi ofensă asupra unor simboluri religioase?! De ce Occidentul este foarte sensibil la antisemitism,  ceva mai moale la anticreştinism şi aproape deloc sensibil la islamofobie?

Chiar dacă islamul are multe facţiuni şi secte (mai multe ca în creştinism) care n-au nici o treabă cu Liberté, Égalité, Fraternité întreb: oare toţi islamiştii sunt terorişti? Nu sunt şi ei cetăţeni europeni?

Şi mai am nişte întrebări.  Cât de înţelept este să provoci nişte extremişti? Dacă ei sunt lipsiţi de o înţelegere corectă, este oare egalitate şi fraternitate să îi provoci doar pentru a te arăta liber? Poţi fi numit martir, atunci când, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, transformi opiniile în gloanţe la adresa opiniei publice? Ce obţii când celui needucat îi jigneşti până şi bruma de cunoaştere pe care o are?

Dumnezeu să-i ierte pe jurnaliştii ucişi de tot ce-or fi greşit iar pe noi să ne ferească de un război religios între extremiştii islamici şi cei occidentali. Căci nu stingi focul turnând gaz peste el.