Doamnelor şi domnilor, vi-l prezint pe Radu Preda (gazetarul, nu teologul!), care mi-a fost redactor-şef adjunct (dar, în mod nedrept n-a fost acolo şi redactor-şef) la ziarul la care eu am ajuns redactor-şef fără să fi fost redactor-şef adjunct.

De ce te temi cel mai tare?

De ridicol. Şi de zborul cu avionul. Şi de lifturi.

Care e prima ta amintire?

Primele 5-6 lucruri care îmi vin în minte sunt dublate de fotografii, aşa încât mi-e destul de greu să-mi dau seama dacă sunt amintiri sau doar imagini trezite la viaţă de imaginaţia mea… Lasându-le pe acestea „incerte“ la o parte, îmi amintesc destul de limpede cum am învăţat să merg pe bicicletă. De fapt, e mult spus am învăţat, pur şi simplu am mers dintr-o dată. Aveam o bicicletă cu roţi ajutătoare pe spate, iar într-o bună zi, sub privirile bunicului meu, am mers dintr-un capăt la altul al străzii fără să ating asfaltul cu roţile ajutătoare. Tare mândru am fost în ziua aceea… Aveam doar patru ani…

Pe cine admiri cel mai mult şi de ce?

Pe Mario Vargas Llosa, pentru că scrie dumnezeieşte. Îl admir şi îl urăsc în acelaşi timp, pentru că l-a ucis cu sânge rece pe scriitorul care mi-aş fi dorit cândva să fiu. În loc să mă motiveze, scriitura lui m-a dezarmat.

Şi îl mai admir pe Florian Pittiş, un om pe care l-am întâlnit la începuturile adolescenţei mele şi care mi-a marcat profund şi iremediabil existenţa. El m-a transformat din roboţelul tocilar care performa în sistemul comunist de învăţământ într-un spirit viu şi liber. De la el am înţeles sensul profund al libertăţii.

Ce îţi place la înfăţişarea ta?

Faptul că sunt înalt şi am perspectivă…

Care e cel mai preţios lucru pe care îl deţii?

Verigheta

Cine ar juca rolul tău într-un film?

Russell Crowe. Sau ca să fiu foarte exact, Russell Crowe mi-aş dori să joace rolul meu într-un eventual film.

Ce-ţi reproşezi cel mai des?

Că mă enervez şi mă consum pentru lucruri care nu merită, chiar dacă ştiu de la bun început asta. Mă las pur şi simplu dus de val. Ce e val, ca valul trece, dar parcă mi-ar prinde bine o mare ceva mai liniştită. Măcar o vreme…

Ce ai fi făcut la fel de bine profesional, dacă n-ai fi ales actuala carieră?

Cred ca aş fi avut succes ca bucătar sau în calitate de călător profesionist, adică scriitor de ghiduri turistice. De fapt, cred ca e aici un pic de wishful thinking, pentru că mai degrabă asta mi-ar fi plăcut să fac dacă n-aş fi făcut gazetărie.

Cum ţi se spunea când erai mic?

Răducu şi Preda Buzescu

Care e cea mai mare realizare a ta?

Faptul că de fiecare dată când am căzut, şi am căzut de câteva ori rău de tot, am avut puterea să mă ridic şi s-o iau de la capăt. Şi mi-a fost bine.

Care e cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine vreodată?

Din fericire, despre mine nu s-a spus ceva atât de frumos încât să poată fi considerat ”cel mai”. Spun din fericire pentru că dacă ar fi existat, ar fi trebuit să trăiesc toată viaţa sub presiunea acelui lucru. Aşa mi-e mai comod. M-am bucurat însă cel mai mult în sinea mea atunci când cineva mi-a zis „Eşti un om bun“.

Cum ai dori să-şi amintească posteritatea de tine?

În liceu, visam împreună cu colegul meu de bancă să ajungem într-o zi să demonstrăm marea teoremă a lui Fermat. Au trecut anii, şi cu cât se apropie deadline-ul, pretenţiile evoluează. Acum, de exemplu, mi-aş dori să găsesc la un moment dat puterea şi inspiraţia să scriu ceva, un text, un roman, un eseu, un poem, o strofă măcar, care să rămână pe buzele oamenilor măcar câteva generaţii. Ce-mi voi dori mâine, nu ştiu. Ştiu doar că atâta vreme cât voi mai avea spiritul viu, va fi ceva deosebit…

 


Radu Preda e jurnalist şi un sensibil om de litere. A condus diverse publicaţii de-a lungul unei cariere respectabile, pentru ca acum să prezinte în fiecare luni, la TVR1, emisiunea „Întrebări şi răspunderi“. Poate fi citit pe radupreda.ro.

Textul a apărut şi pe horiaghibutiu.ro.