INSP: Până la 8 august, 2.042 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 313 cu tulpina Delta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dintre cele 313 cazuri confirmate cu varianta Delta, 62 (19,8%) fuseseră vaccinate Foto: shutterstock
Dintre cele 313 cazuri confirmate cu varianta Delta, 62 (19,8%) fuseseră vaccinate Foto: shutterstock

Până pe 8 august au fost confirmate 2.042 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 313 cu tulpina Delta. Totodată au fost înregistrate 19 decese cu varianta Delta, potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Numărul cazurilor confirmate de infectare cu tulpina Delta a crescut în ultima săptămână, de la 262 de infectări (câte erau pe data de 1 august) la 313 (câte au fost înregistrate până pe data de 8 august), potrivit datelor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

 

Totodată în ce priveşte celelate cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, a scăzut  numărul cazurilor confirmate cu tulpina Alpha, de la 1713 (câte erau pe data de 1 august) la 1695 (câte au fost înregistrate până pe data de 8 august), numărul cazurilor confirmate cu tulpina Beta (11) şi Gamma (23), a rămas la fel, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Specialiştii de la Centrul Naţional de Combatere şi Supraveghere a Bolilor Transmisibile (CNCSBT) au dat publicităţii raoprtul privind cazurile de COVID-19 confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC) pentru săptămâna 30 (S31- perioada 02.08-08.08)

Din datele publicate, periodic, de INSP-CNSCBT reiese că România a efectuat, anul acesta, 2.663  de secvenţieri genomice pe baza probelor prelevate de la pacienţii depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. 

19,8% dintre românii confirmaţi cu varianta Delta sunt vaccinaţi

„Dintre cele 313 cazuri confirmate cu varianta Delta, 62 (19,8%) fuseseră vaccinate: 3 incomplet şi 59 complet vaccinate (18,8% din total)”, se arată în raportul INSP.

„Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în S 21, la 15,3% în S 30)”, arată INSP.

evolutie sapatamanala covid foto insp

Iar dintre cele 313 de cazuri confirmate cu varianta Delta:

  • 39,9% (125 cazuri) se află în 64 focare, dintre care 55 familiale (85 cazuri) şi 9 de colectivitate (40 cazuri), din 15 judeţe: Argeş (5), Bacău (5), Braşov (1), Brăila (1), Botoşani (1), Călăraşi (5), Constanţa (2), Dolj (5), Ilfov (6), Iaşi (13), Olt (1), Teleorman (3), Timiş (2), Tulcea (1), Vrancea (1) şi mun.Bucureşti (12). Dintre cazurile din focare, pentru 11 a fost menţionat istoric de călătorie în Finlanda (1), India (4), Italia (1), Nepal (1), Spania (1), Turcia (1), UK (2).
  • 32,6% (102 cazuri) nu au nicio legătură epidemiologică menţionată.
  • 19,2% (60 cazuri sporadice) au istoric de călătorie sau de şedere la lucru în alte ţări, din care 21 în UK, 9 Spania, 5 Turcia, 3 Bulgaria, 3 EAU, 3 Franţa/Monaco, 3 Grecia, 3 Italia, 1 Chile, 1 Egipt, 1 Germania, 1 Irlanda, 1 Olanda, 1 Rep.Moldova, 1 România, Document elaborat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile 1 Tadjikistan, 1 este angatul unei firme de transport auto internaţional, 1 este pilot pe rute internaţionale.
  • 1,6% (5 cazuri) au avut contact în afara familiei cu caz confirmat COVID-19 identificat.
  • 1,9% (6 cazuri) au refuzat colaborarea cu DSP.
  • 4,8% (15 cazuri) nu au putut fi contactate de către DSP.

   

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite