Candid stupefiantă a fost reacţia unui personaj mai în vîrstă: „N-aş putea să vă spun. Eu nu sînt din partea locului. Întrebaţi pe cineva de pe-aici...“ Un răspuns radical, definitiv, a venit însă de la un domn destul de copt, dar încă în putere: „Cine a inventat apa? Păi cine s-o inventeze? Românii! Că românii e cei mai dăştepţi! D`aia îi muşcă toţi de c.... Că e ăi mai dăştepţi!“ Încă o dovadă că sîntem un popor ager şi, mai ales, că sîntem conştienţi de asta! Să ne înţelegem: e mai mult decît probabil că, la întrebări asemănătoare, răspunsurile primite ar fi, în orice parte a lumii, la fel de aiuritoare. Nu cred că în Statele Unite sau în marile ţări europene, n-am avea surprize grandioase auzind ce pot debita semenii noştri. Problema nu e asta. O problemă ar fi, mai curînd, siguranţa de sine, „mîndria“ apartenenţei la un club de elită, complexul de superioritate al respondenţilor.

La altceva mă gîndesc însă acum, pe marginea acestei emisiuni triste, pline de umor... Dacă sîntem aşa de deştepţi (şi sînt gata să accept că nu sîntem de lepădat), cum de ajungem, mereu, pe mîna unor politicieni atît de mediocri? Cînd nu sînt proşti, sînt doar şmecheri. Sau sînt lacomi pînă la inconştienţă. Sau sînt lichele. Sau sînt fundamental nepricepuţi. Sau sînt necultivaţi. Sau dispun doar de competenţa (relativă) a înşelătoriei. Nu zic: sînt şi excepţii, oameni cumsecade, bine-intenţionaţi, decenţi. Dar nu ei se văd. Se văd, vorba lui Ion Ghica, „zbierătorii şi dibacii“, miştocarii, băieţii de gaşcă şi „de comitet”. Mai departe: dacă sîntem aşa de deştepţi, de ce alegem mereu asemenea ipochimene? Sîntem naivi, uşor de manipulat, needucaţi civic? Sîntem gata să mergem cu neglijenţa politică pînă la sinucidere? De unde această primejdioasă „consecvenţă“ a rateului, a opţiunii bezmetice? De ce ne înşelăm – şi ne lăsăm înşelaţi – mai tot timpul?

Să nu mi se spună că n-avem de unde alege, că de vină sînt intelectualii „care nu se bagă“ (sau care se bagă greşit...), că e vina Uniunii Europene, a americanilor şi a „străinilor” în general. Astea sînt moduri de a evacua problema, de a ne spăla pe mîini, înlocuind luciditatea cu o „istorică” victimizare. Unii intelectuali „s-au băgat”, dar n-au fost asimilaţi de „sistem”, sau au fost, pur şi simplu, marginalizaţi. Membre ale UE şi partenere cu SUA sînt şi alte ţări, care arată, totuşi, ceva mai bine.

Dar să contemplăm, dincolo de scena politică, lumea presei. Nu vi se întîmplă, frecvent, să vă uitaţi la diverse emisiuni de televiziune şi să vă întrebaţi, după cîteva minute, cine sînt „protagoniştii” guralivi care „analizează” situaţiunea, dau note, dau „idei”, dau ghionturi în dreapta şi-n stînga? Eu unul mă aud spunînd mereu: „P-ăsta de unde l-au scos? Ăsta cine e, de fapt? Prin ce isprăvi profesionale, prin ce calităţi intelectuale şi carismatice se recomandă?” Trăim sub invazia unor anonimi fuduli, care n-au făcut şi nu fac nimic în viaţă, în afară de prestaţia lor zeloasă prin diverse studiouri TV. Confecţionaţi ca „vedete” de alte false vedete, impostori fuduli, ambalaţi în certitudini şi ifose, ei „ne fac agenda”, şi ajung să fie „cunoscuţi” şi „recunoscuţi” numai pentru că se manifestă năvalnic, seară de seară, pe toate canalele. Nici ei nu mai ştiu, de fapt, cine sînt. Domni şi domnişori „autoritari”, doamne şi domnişoare ţanţoşe, experţi mirandolieni în de toate, infailibili, neînduplecaţi, puţin nervoşi, sau puţin plictisiţi, „sans peur et sans reproche”. Un lucru e sigur: „E dăştepţi! D-aia îi muşcă toţi (inclusiv eu) de c...”.

Probabil că nu noi, românii, am inventat apa. Dar încep să mă întreb dacă nu cumva sîntem pe cale de a inventa apa de ploaie...