Care sunt măsurile obligatoriu de luat în toate şcolile după declanşarea epidemiei de gripă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Triajul elevilor la fiecare schimb, asigurarea de săpun şi apă, realizarea dezinfecţiei, sau chiar şi suspendarea cursurilor sunt câteva din măsurile pe care Ministerul Educaţiei le-a transmis, joi, inspectoratelor şcolare în contextul declanşării epidemiei de gripă din România.

În nota către inspectoratele şcolare, Ministerul Educaţiei arată că măsurile sunt obligatorii şi şcolile trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivităţile de preşcolari şi elevi.

Conform notei Ministerului Educaţiei şi Cercetării, unităţile de învăţământ trebuie să se asigure de următoarele:

1. Realizarea zilnică a triajului elevilor de către personalul medical din unităţile de învăţământ la începutul fiecărui schimb.

2. În cazul apariţiei de minimum trei cazuri de gripă confirmate într-o clasă de elevi/grupă de copii, cursurile clasei/grupei respective se vor suspenda. Focarul va fi raportat şi la Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

3. În cazul absenţei timp de trei zile consecutiv a peste 20% dintre elevii unei unităţi de învăţământ din cauza gripei confirmate, cursurile unităţii de învăţământ se vor suspenda.

4. Realizarea dezinfecţiei unităţii de învăţământ.

5. Pentru clasele/grupele unde vor fi suspendate cursurile, obligatoriu se va realiza dezinfecţia spaţiilor de învăţământ.

6. Pentru toţi copiii şi elevii se vor asigura toate condiţiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă.

Se va asigura obligatoriu apă şi săpun în unităţile de învăţământ, iar cadrele didactice se vor asigura de respectarea măsurilor de igienă personală şi colectivă:

Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă, etc.)

Spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor

Consumul de apă doar din surse sigure, autorizate

7. Amânarea, pe cât posibil, a manifestărilor sportive, culturale, etc, pentru a preveni aglomerarea şi pentru limitarea transmiterii infecţiilor respiratorii.

8. Revenirea în colectivitate a copiilor se va realiza obligatoriu cu adeverinţă medicală.

În timpul epidemiei de gripă, inspectoratele scolare vor raporta zilnic noile cazuri de îmbolnăviri

Ministerul Educaţiei mai arată că părinţii ar trebui să colaboreze cu profesorii în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.

Şcolile şi inspectoratele şcolare vor colabora îndeaproape cu personalul din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene şi al municipiului Bucureşti în vederea limitării îmbolnăvirilor în rândul colectivităţii şcolare, arată hotnews.ro. De asemenea, Inspectoratele Şcolare Judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti are obligaţia de a informa zilnic Ministerul Educaţiei şi Cercetării până în ora 10.00 şi între orele 14.00-16.00, cu toate situaţiile de îmbolnăviri apărute şi numărul unităţilor de învăţământ care îşi suspendă cursurile integral/parţial din această cauză.

Epidemia de gripă este produsă de un virus de tip A

Reaminim că, joi, a fost declarată epidemie de gripă în România. 18 decese au fost înregistrate în acest sezon, opt dintre aceste survenind numai în ultima săptămână. Anul trecut a fost declarată epidemia după ce şi-au pierdut viaţa 48 de români.

În ultima săptămână au fost raportate 7.022 de gripă la nivelul întregii ţări, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna precedentă (3.645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (3.455 cazuri).

Ultimele două persoane care au decedat din cauza gripei sunt un copil de un an şi şase luni din judeţul Neamţ şi o femeie de 49 de ani din judeţul Mureş. În ambele cazuri, s-a confirmat infectarea cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.

„Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătăţii că, în ultima săptămână de supraveghere şi monitorizare, s-a înregistrat o creştere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecţii respiratorii acute faţă de nivelul aşteptat,  iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă. În aceste condiţii, specialiştii epidemiologi au constatat o evoluţie epidemică a gripei”, arată Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite