Sunt un folositor asiduu al mijloacelor de transport în comun. Nu mă satur să circul cu tramvaiul şi metroul. Există aici, în aceste capsule doldora de izuri, un foşnet al vieţii căruia i se potriveşte un distih din „Ţărăncuţă, ţărăncuţă": „Nu mai găseşti cât ai căta, / Nu mai găseşti la nimenea." Subtonurile mahalalei, viermuiala pestriţă, locvacitatea debordantă - toate asigură o călătorie în care plictiseala n-are ce să caute. De la şmecherul care îşi ascultă maneaua la telefonul mobil, scărpinându-se cu prelunghia degetului mic în ureche, la certăreţele al căror casus belli e o nevinovată călcare pe picior, o galerie întreagă de personaje defilează adoptând structura unei falange motorizate. Promiscuitatea şi eleganţa devin vecine de scaun. Lângă salopeta soioasă, costumul la două rânduri. Lângă şapca plină de slin, etola. Lângă vagabondul care anesteziază olfactiv jumătate de troleibuz, doamna cochetă care soarbe din ochi un articol din „Dilema Veche".  

În ce mă priveşte, nutresc o afecţiune stranie pentru autobuzul 335, care mă duce la serviciu. Pentru cineva înzestrat cu urechea străzii, vehiculul e mană cerească, mai cu seamă când face o oră şi un sfert din Titan la Piaţa Presei. Limba română devine aici jucăria unor sadici. Expresiile ei cunosc o bulversare deplină, o răvăşire frenetică. Bunăoară, zilele trecute, la Piaţa Iancului s-a urcat un cetăţean care şi-a descusut telefonic interlocutorul: „În prealabil, n-ai nimic împotrivă, nu?" Am crezut că mi se păruse, dar după un minut omul a vorbit din nou: „În prealabil, e bine şi la cinci, dar parc-aş prefera la şi jumate". Confuzia dintre „în principiu" şi „în prealabil" mi-a amintit de experienţa unei prietene care, interesându-se de o cameră liberă la recepţia unui hotel, a primit răspunsul: „Premonitoriu, azi avem, dar mai încolo n-am de unde să ştiu". La acelaşi capitol intră constatarea obidită a administratorului blocului unde locuiam cu peste două decenii în urmă. Excedat de stângăciile tehnice ale unei locatare, omul şi-a vărsat oful: „E fată bună Dana asta, dar cam monotonă. Nu ştie să folosească veceul".

Derapajul lexical e doar unul dintre răsfăţurile de care te poţi bucura în 335. Sigur, chixurile de acest tip şi-au mai atenuat forţa de şoc din clipa când am văzut la televizor oameni cu pretenţii confundându-l pe „forţat" cu „fortuit", plângându-se de cineva care „a proliferat invective" sau crezând că „barbarie" şi „barbarism" înseamnă acelaşi lucru. Există însă şi al doilea răsfăţ: cel al argoticii new wave, al frazeologiei de barieră, al stilisticii de rigolă, al vulgarităţii năstruşnice. Aud aproape zilnic asemenea formule, regăsind unele dintre ele pe forumuri, semn că lumea e mai mică decât credem. De exemplu, alaltăieri, o blondă cu trei piercing-uri pe buza inferioară i-a semnalat prietenului ei un supărător handicap de comportament: „Te bagi în seamă ca slipu-n fund". Ieri, cam pe la aceeaşi oră, un ins ciufulit şi plin de coşuri vitupera împotriva cuiva la telefonul mobil: „Eşti mai prost decât permite legea". Nu lipsesc nici linguşirile, după cum am constatat chiar azi, când un pletos captiv al momentului Woodstock ca aspect, dar cu limbajul actualizat corespunzător, l-a evaluat cu un zâmbet pe autorul unui editorial proaspăt citit: „Dat dracu' ăsta, şmecher ca frâna de avion". Dacă aveţi vreodată chef de achiziţii din câmpul limbii române, apelaţi la autobuzul 335. Veţi descoperi o machetă a României pitoreşti, o sumă ambulantă de expresii şi impresii. Experienţa merită osteneala, chiar dacă există riscul contaminării.