8 martie, Ziua internaţională a femeii: De la iniţiativa unei activiste la mişcarea de eradicare a inegalităţilor de gen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Pixabay
Foto Pixabay

În fiecare an, pe data de 8 martie este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii. Această sărbătoare a fost recunoscută internaţional începând cu anul 1977, când Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat o rezoluţie în acest sens.

Cu toate acestea, prima iniţiativă de sărbătorire a femeilor a fost în 1910, la Copenhaga, când activista Clara Zetklin a propus acest lucru în cadrul Conferinţei Internaţionale a Femeilor Muncitoare.

Clara Zetklin a fost om politic şi o teoreticiană marxistă care a luptat pentru drepturile femeilor pe tot parcursul vieţii. Prin propunerea sa a reuşit să organizeze în anul 1911, pe 19 martie, prima Zi Internaţională a Femeii care s-a sărbătorit în Germania, Austria, Danemarca şi alte state europene.

Această zi a marcat emanciparea femeilor şi a luptei lor pentru drepturi egale în raport cu bărbaţii. La începutul secolului trecut, femeile erau supuse unor discriminări sexuale şi sociale drastice, lucrând în condiţii improprii şi având salarii mult mai mici decât colegii lor de sex opus.

Au apărut astfel organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale n-a mai fost decât un pas, mai ales în SUA, unde opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare de mentalitate în imaginarul colectiv (sau status-quo).

În perioada contemporană, Ziua Internaţională a Femeii este percepută ca un moment de mulţumire, apreciere şi recunoaştere a eforturilor femeilor care ne înconjoară, ne ajută şi de multe ori ne motivează să depăşim greutăţile.

Tradiţii de 8 martie

Fiind asociată cu primăvara, Ziua Femeii este legată simbolic de flori, mai ales de lale, „mascotele" anotimp.

În Italia, de 8 martie se organizează reuniuni pe tema afirmării drepturilor femeilor, iar în această zi bărbaţii oferă femeilor din viaţa lor mimoze galbene.

Femeile din Pakistan serbează la această dată luptele pe care le-au avut pentru drepturile lor şi încercările de natură culturală sau religioasă prin care au trecut.

În China, pe data de 8 martie, femeile au după-amiaza liberă. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor.

La noi în ţară se spune că e bine să porţi mărţişorul primit cadou de 1 Martie pentru a avea un an norocos.

Tema anului 2022: #BreakTheBias

În anul 2001 a fost creată platforma internationalwomensday.com cu scopul de a face vizibile realizările femeilor, dar şi pentru a continua lupta pentru eradicarea inegalităţilor de gen.

Site-ul adoptă anual o temă care este relevantă la nivel global, iar pentru 2022 a fost aleasă deviza #BreakTheBias, care pune accentul pe „o lume lipsită de prejudecăţi, stereotipuri şi discriminare”, o lume în care „diferenţele sunt apreciate şi sărbătorite” şi se doreşte egalitatea dintre sexe.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite