Şi anume educaţia, mentalitatea. Dacă vopsitul fusese „unguresc” sau „românesc”, este de interes secundar. Dar nimic nu e mai important decît să spunem sus şi tare: mentalitatea creşte ineptă pentru că e crescută în inepţie.

Se dau mai multe meciuri prosteşti. Un meci Viena-Trianon: arbitrajul tău a fost mai crud! Nu-i adevărat, arbitrajul tău! Apoi, un meci de cultură: Decebalus per Scorilo contra nu ştiu ce elemente de scriere runică descoperite aici sau dincolo. Un meci geopolitic: Transilvania fusese o regiune a Regatului Maghiar! Da, dar românii au fost mereu mai mulţi!

Sunt nişte meciuri sprijinite sau chiar aţîţate de „intelectuali” de la vîrful academiilor sau de politicieni de la vîrful guvernelor. Ei, au ajuns acolo pentru că părinţii le insuflă copiilor lupta asta parşivă şi desuetă. În loc să creştem copii fericiţi, noi creştem copii vezi Doamne patrioţi. 

Să ne gîndim un pic la unul dintre simbolurile cele mai puternice. Mathias Rex fusese indubitabil un rege important, fiul unei unguroaice şi al unui român. A domnit treizeci de ani, a făcut nişte lucruri incredibile. Şi totuşi, tot ce a făcut s-a năruit la a doua secundă după moartea sa.

Aşa să ne gîndim la meciurile noastre debile. Nimic bun nu se va întîmpla dacă „cîştigăm” la scor. Să nu ascultăm de părinţii noştri beligeranţi. Orice bătălie cîştigată e de fapt un eşec răsunător.