Pe potecile neștiute ale primelor cabane din munții României. Valea Prahovei, comparata cu Coasta de Azur în perioada interbelică

Muntele l-a ademenit pe călător așa cum l-au atras şi adâncurile mării. Pe crestele necălcate decât de capra neagră şi trecând de pădurile unde domnea zimbrul carpatin, omul a urcat sus, tot mai sus, ca într-un miraj. S-a orientat după mușchi sau după râul de munte despletit ca și cosițele Ilenei Cosânzene. Apoi, a trăit visul Cireșarilor în primele adăposturi și cabane. Cu timpul, acestea au devenit nu doar loc de refugiu atunci când muntele se lua la trântă cu urgiile naturii, ci şi o destinație în sine pentru cei care au dorit să se bucure de vacanțe departe de oraș.

Vacanțele copilăriei găzduite de cabanele de la munte. FOTO: Imagoromaniae

La început, munții au fost escaladați de vânătorii de capre negre şi de ciobani, ei devenind și călăuze locale, care au deschis drumul turismului montan în Vechiul Regat. Mai apoi au venit naturaliștii și geografii care au spus lumii întregi ce se ascunde după brazii cei înalți și în adâncul peșterilor. Plante rare, care cresc doar în locuri ascunse, cum ar fi floarea de colt sau garofița de munte, au devenit cartea de vizită a muntelui. Ioan Turcu, protonotar al comitatului Făgăraş, a fost poate primul care în memoriile sale ne-a lăsat unele dintre cele mai frumoase pagini ale turismului montan – lucrarea „Escursiuni pe munţii Ţerei Bârsei şi ai Făgăraşului din punctul La Om de pe Buceciu pănă dincolo de Negoiul“, publicată în anul 1896. Autorul spune că "de jos din drumul ţării de lângă Olt, ȋntre comunele Sâmbăta şi Viştea inferioară şi cu deosebire mai ȋn apropiere de comuna Besimbav (astăzi Olteţ), prea bine se poate vedea şi distinge ȋnălţimea Colţul Viştea Mare cu ascuţitul lui vârf numit La Bold (cota 2520 m), pe care cei din România ȋl numesc Moldoveanul“. El descrie şi ascensiunea sa din 11 august 1888, ȋn calitate de membru permanent ȋn secţiunea IV a Comisiunii internaţionale pentru marcarea frontierei ȋntre Ungaria şi România pe teritoriul comitatului Făgăraş.

Prima cabană, în apropierea fostei granițe

Atrase de noile descoperiri, elitele intelectuale ale secolului al XIX-lea au plecat în primele excursii montane. La mijlocul lui septembrie 1872, un grup de saşi braşoveni au escaladat Piatra Craiului și, entuziasmaţi de frumuseţea acestui masiv, au hotărât sus, pe creastă, pe Piscul Baciului, să înființeze Societatea Alpină a Transilvaniei, cu sediul la Braşov. Era prima asociație de pe teritoriul actual al Romaniei, notează „Parcul Național Piatra Craiului“. Câțiva ani mai târziu, la Sibiu s-a înființat Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor. Secția de la Brașov a asociației a construit și prima casă de adăpost în Piatra Craiului, în poiana Vlăduşca, în apropierea fostei graniţe. Cabana, care se numea „Zur Hirtenspitze“, a fost ridicată după planurile inginerului J. Kellhofer şi executată de Neculai Mihăilă Scânteie, din Poarta Branului. Adăpostul din munte era compus din două spaţii pentru turişti şi unul pentru ghid, care la acea vreme era Ion Gligore din Zărnești. El ținea și cheile cabanei. Din păcate, construcția a fost distrusă de un incendiu în ianuarie 1896, dar a fost reconstruită cu 100 de metri mai sus. Clădirea a supravieţuit Primului Război Mondial, însă a fost distrusă de o avalanşă în anul 1921. În anul 1928, Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor a luat în arendă cazarma Jandarmeriei din Plaiul Foii de la Consiliul Local al oraşului Braşov, transformând-o în cabană.

Trei adăposturi cu bani de la Societatea Turiștilor din România

Alte cabane din România s-au construit în anul 1908, la doar puțin timp de la izbucnirea răscoalelor țărănești, de către Societatea Turiștilor din România, care a reunit personalități de seamă ale vieții culturale și politice din acea vreme. Adăposturile montane erau situate pe muntele Negoiu, pe Piatra Craiului, la Muscel, și unul pe Ceahlău. Informația era furnizată în ziarele „Adeverul“ și „Universul“. „Înscriind în bugetul anual diferite sume, S.T.R. a putut ridica în anul acesta trei adăposturi, după planurile propuse de d. G. Balş inginer, membru în comitetul central“. Primul adăpost era construit pe muntele Negoiu în punctul numit Podeanu, al doilea pe muntele Ceahlău, pe moşia statului Buhalniţa, iar cel de-al treilea pe Piatra Craiului, în zona Muscel. „Proectul de adăpost pentru acest loc propus societății turiştilor de către d. inginer Costache, membru. în S.T.R., secţia Muscel, a fost admis în întregime aprobându-se suma de 2000 lei pentru efectuarea lui. Lucrarea fiind terminată s-a fixat pentru Duminică 8 c., inaugurarea acestei cabane. În acest scop secţiunea Muscel a S.T.R. a organizat, sub conducerea d-lui inginer B. Colescu, preşedintele secţiunii, o excursiune pentru zilele de 7, 8, 9 Iunie“, anunța „Universul“.

Vedere de la munte. FOTO: Imagoromaniae

Adăpostul de pe Piatra Craiului era ridicat la o altitudine de 1.800 metri şi la o depărtare de o oră şi jumătate de vârful muntelui. Cabana era construită din zidărie de piatră, tencuită pe interior, și avea două camere, una de patru pe patru, unde, spuneau reporterii, se puteau adăposti 16-20 de persoane, iar cealaltă servea de bucătărie, având instalată o maşină specială. „Dacă socotim şi podul cu care e prevăzută cabana şi în care se va depune fân, s-ar putea adăposti până la 30 de persoane. Paturile sunt în forma şi după modelul targelor ambulanţelor sanitare, mult mai mari şi mai solide“. Cheile cabanei se găseau la toate secțiunile STR, în diferite zone turistice din țară, iar un exemplar se păstra la cantonul de la Dâmbovicioara „de unde se va putea cere, cu condiţiunea de a se restitui la întoarcere“.

Informații inedite despre primele adăposturi din țara noastră aflăm și din „Adeverul“: „Primul adăpost e construit pe muntele Negoiul în punctul numit Podeanu, la trei sferturi de oră de Comarnic, aproximativ la 1.700 metri altitudine. S-a ridicat de către societatea Argeş plătind societatea turiştilor români suma de lei 1.190 lei şi 60 bani. Al doilea e pe muntele Ceahlăului, pe moşia statului Buhalniţa, la o sută de metri, trei minute depărtare de minunatul izvor de apă numit «Fîntîna rece». Mulţumită d-lui Cădere, profesor din Iaşi, membru al societăţei turiştilor care a binevoit a-și lua greaua însărcinare de a fi delegatul S.T.R. la supravegherea lucrărilor, cabana va putea fi în curînd terminată. Al treilea adăpost e Piatra Craiului (Muscel). Proectul de adăpost pentru acest loc propus societăței turiştilor de către d. inginer Costache, membru în S.T.R., secţia Muscel, a fost admis în întregime aprobîndu-se suma de 2.000 lei pentru efectuarea lui. D. Costache care a binevoit a se însărcina cu realizarea lui nu a cruţat nimic pentru a ridica un adăpost, cît mai confortabil posibil, mai practic şi mai puţin costisitor. Meşterul care a executat lucrarea e un italian căruia ţăranii i-au schimbat numele în acela de Puian“.

Prima excursie la cabană

Pentru inaugurarea cabanei s-a decis să se orgenizeze o excursie în zilele de 7, 8 și 9 iunie 1908 la Piatra Craiului. Cum s-a desfășurat ea aflăm din aceeași publicație: „Plecarea a avut loc din Cîmpulung sîmbătă 7 Iunie ora 6 jum. cu brecul lui Riicăreanu. Noaptea s-a rămas la Dîmbovicioara de unde în zorii zilei de 8 iunie s-a plecat călare la Piatra Craiului. Mergînd pe noua şosea care duce de la podul Dîmboviţei la peştera Dîmbovicioara, s-a continuat drumul prin admirabilul defileu al Dîmbovicioarei. Drumul care anii trecuţi era impracticabil din cauza neregulatei scurgeri a apei din munte care făcuse multe erosiuni a fost îmbunătăţit, îndreptîndu-se scurgerea apelor pe o singură pantă. După un drum ca de vreo trei ore se face un mic popas la numita stînă din Grind. De aci se vede ridicîndu-se falnică Piatra-Craiului. Se mai merge vreun ceas şi jumătate şi se ajunge la cabana S.T.R. Locul unde s-a ridicat adăpostul e foarte propriu, căci fiind pe munte chiar e mai de folos decît un adăpost la piciorul muntelui unde turistul găseşte vreo 4 stîni unde se poate adăposti. Urcarea pe munte prin partea aceasta este mult mai uşoară decît pe partea unde este cabana societăţei carpatine austroungare“.

Terenuri de schi și de patinaj

În perioada interbelică s-au amenajat alte cabane pe Munții Vlădeasa, Clăbucelul, Muntele Mare (Turda), Novaci (Sebeș), pe Cojăceanca, dar și la Rânca, la Băișoara, Sinaia, la Omu, pe Valea Jepilor, Ciucaş, Cristianul Mare, muntele Bâlca, Gura Zlatei, după ce O.N.T. a acordat societăţilor particulare de turism subvenţii în valoare de 2.667.855 lei.

Totodată, s-au cheltuit sume mari de bani în stațiunile montane pentru sezonul de iarnă 1936-1937. La Sinaia s-au amenajat două terenuri de schi, unul pentru începători și celălalt pentru avansaţi, un teren de patinaj şi o pârtie de bob și s-au montat 36 de indicatoare metalice. Tot în aceeași perioadă se dorea cumpărarea unei autoşenile pentru a transporta sportivii din localitate la Cota 1400, punctul de plecare al pârtiilor de schi şi bob. Pe Muntele Mic, la Râmnicu Vâlcea, Vatra Dornei și Lacul Roşu s-au amenajat pârtii de bob și de schi, iar la Predeal s-a construit trambulina de schi. La Tuşnad s-au amenajat promenadele și s-a întocmit o hartă turistică a stațiunii. Pentru sezonul de iarnă 1936-1937 s-au tipărit şase afişe mari şi mai multe broşuri şi prospecte pentru Sinaia, Braşov, Predeal, Vatra Dornei, Râmnicu Vâlcea, Muntele Mic şi Lacul Roşu.

Cabană din zona Borsec. FOTO: Imagoromaniae

Însă, Oficiul Național pentru Turism urmărea și ridicarea altor cabane în munți. „Cabana este preludiul şi răsplata unei excursii. Cauza si efectul ei. Mijlocul prin care o realizezi. Într-adevăr, cabana presupunem că e mijlocul prin care scindezi o excursie în etape care s-o facă posibilă, sau cel puţin nu imposibilă. Este o odihnă în toate privinţile. Ca să poţi realiza un drum cu cât mai frumos, cu atât mai obositor. Astăzi, cabanele s-au întrecut să ofere turiştilor atâtea comodităţi, încât vin oamenii la munte ca să rămână o vreme la cabană. Din mijloc, aceste cabane au ajuns scopul excursiilor... Cabana este actul de naştere al unei staţiuni balneare şi mai ales climaterice“, scria revista „Gazeta“ în anul 1937.

Din punctul de vedere al autorului, „cabana este vila primitivă, hotelul miniatură care, peste câteva generaţii se va transforma irevocabil în zece hoteluri, într-o sută de vile. Pentru că se înmulţeşte uşor şi crește repede. Prezenţa a zece turişti atrage prezenţa unei cabane. Prezenţa anei cabane atrage o sută de turişti. Prezenţa a o sută de turişti atrage zece cabane... Şi aşa mai departe până când regiunea respectivă e oraş întreg“.

Valea Prahovei, comparată cu Coasta de Azur

Și la acea vreme Valea Prahovei era regina turismului montan. „De la Câmpina până la Braşov e un bulevard neîntrerupt de staţiuni climaterice întocmai ca şi Coasta de Azur. Valea Ialomiței este un bulevard în munţi, tot aşa de umblat, tot anul, ca un bulevard în oraş. Pe această vale, în anul 1918 s-a conceput ideia unei cabane. Astăzi sunt vreo cincisprezece, poate douăzeci, poate mai mult. Şi se mai construesc, în prezent chiar, încât foarte curând numărul o să se dubleze“, scria autorul „Gazetei“, care a făcut un prim popas la cabana din Padina. „Am tras la cabana din Padina a lui Serghie Popescu. S-a născut în 1928. Şi a ajuns prima în importanţă. Dacă așa-i sigur că nu mă bănuiţi că-i fac reclamă, aş spune că e cea mai preferată de turişti. Pentru ce? Trebue să trăeşti acolo ca să-ţi dai seama! După prima noapte de găzduire, i-am scris în Cartea de aur, din îndemnul răposatului Alecu Russo: «Padina este cel mai dintâi şi cel mai deapoi cuvânt al omului. Într’ânsa se cuprind toate bucuriile lui. Nevoia ei se naşte deodată cu noi şi e nemărginită şi veşnică aşa ca şi Dumnezeu. Padina este aducerea aminte de zilele tinereţii atât de plăcută, peisajul minunat de jur împrejur, domnul Serghie care se îngrijea aşa de bine de noi, şi... costiţa, care nicăeri nu e mai dulce...». Şi n-am minţit! Pentru că să ai radio şi electricitate în munţi, ceia ce presupune fireşte toate celelalte comodităţi până la această culme, e un ideal pentru turistul clasic, turiştii standard, aşa cum sunt în majoritate turiştii...“, încheia autorul călător prin munți.

Horoaba, raiul din vârf de munte, printre cascade, stânci și tuneluri

Următorul popas a fost cabana Horoaba, un alt punct de atracție al acelor ani. „Dacă te apropii de Peştera lalomiţei, ai în drum încă o jumătate de duzină de cabane. Cabana Enescu nu e nici ea de azvârlit. Dar o eclipsează deasupra, într-o perspectivă încântătoare, cabana Horoaba a lui Aurică, Aurică Dumitrescu. Cartea ei de vizită: e aşezată tocmai unde începe valea Horoabei, pentru mine cea mai pasionantă excursie în această regiune. Cabana Horoaba are un merit original: comodităţilor ultra moderne cu radio în frunte, a preferat liniştea şi odihna. Nu mai e cabana unde vii să petreci. E făcută ca să te odihnească. Are lumea ei de turişti care vin la Horoaba nu în trecere, ci ca să-şi facă vilegiatura, două săptămâni, o lună, cît vrei. Ai valea Horoabei la îndemână şi o poţi urca de trei ori pe săptămână, cîteva săptămâni în şir, în fecare vară, și n-ai să nimereşti acelaş drum, şi ai să tot dai de alte emoţii în această vale de cascade şi stânci şi tuneluri pe unde numai ingeniozitatea poate inventa potecă spontană şi efemeră“.

Apoi, autorul enumeră cele mai cunoscute cabane ale acelor timpuri. Din punctul său de vedere, cea mai vestită cabană era însă „Casa Peştera“, care aparținea organizației de turism „Turing Club Român“, fostă „Hanul Drumeţilor“. Turing-Clubul avea în Bucegi două cabane: „Casa Peştera“, situată la 1.610 metri altitudine, construită în 1923, și Casa Omu ,,Mihai Haret“ la 2.509 metri altitudine, din anul 1924. Povestea ei este una interesantă: a fost construită la Buşteni, încheiată complet la fabrica săsească „Schiel“, apoi demontată şi piesele numerotate. Toate structurile au fost urcate apoi pe Vârful Omu şi cabana montată la fața locului, fiind inaugurată în anul 1926. „Aleargă oamenii să vadă aici un apus de soare la 2.500 metri altitudine. Numai că de cele mai multe ori e vreme rea acolo (plouă, sau e înourat, în graiul ciobanilor)“, scria autorul de pe poteci de munte.

Dicton comunist: „Societățile turistice au fost înființate de burghezie pentru burghezie“

După venirea comuniștilor la putere, presa scria despre societățile turistice din perioada interbelică următoarele: „Societăţile turistice din acea vreme erau înfiinţate de burghezie pentru burghezie. Cabanele erau construite nu după necesităţile reale ale dezvoltării acestui sport, ci numai pentru a aduce un cîştig cît mai mare proprietarilor lor. Activitatea turistică nu avea un caracter organizat, iar numărul celor ce practicau acest sport era extrem de mic“, aflăm din publicația „Almanah Turistic“ din anul 1954. Mai mult decât atât, „în anii stăpînirii burghezo-moşiereşti, turismul era un privilegiu al claselor exploatatoare“.

Continuând cu aceeași mânie proletară, se scria că, în contrast cu această situaţie, turismul a căpătat în anii regimului de democraţie populară un avânt deosebit şi „un caracter cu totul nou“, iar organizarea întregii activităţi turistice din ţara noastră „era îndreptată spre împlinirea sarcinii ce revine turismului, din Hotărîrea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 26 iunie 1949“.

Mai departe, se enumerau realizările comunismului de început de drum, fără a aminti de salba de cabane care se ridicaseră în perioada interbelică: „În ultimii ani a sporit considerabil numărul cabanelor şi capacitatea lor de cazare. Numai în anul 1953 au fost construite şi date în folosinţă cabane cu o capacitate mărită, cum sînt: cabana de la cota 1500 din Bucegi, cabana 7 Noiembrie din Ceahlău etc. De asemenea au fost amenajate o serie de alte cabane, cum sînt cabanele: Durău, Agriş, Minerul (din Valea Jiului) etc.“.

Și cu primele marcaje turistice din munți se lăuda tot sistemul comunist: „Este bine cunoscut rolul însemnat pe care-1 joacă marcajele în desfăşurarea excursiilor în munţi. Înainte de 23 August 1944, reţeaua de marcaje era restrînsă. Marcajele deserveau numai anumite cabane şi nu pătrundeau adînc în inima munţilor. Regiuni întregi de munţi nu aveau nici un fel de marcaje. Astăzi, marcajele străbat întreaga ţară. Au fost marcate pentru prima oară poteci în Retezat, Hăşmaş, Muntele Roşu, Munţii Zarandului etc., ceea ce a determinat un puternic avînt al excursiilor în aceste minunate regiuni muntoase. O iniţiativă deosebit de preţioasă pentru dezvoltarea turismului de munte – iniţiativă care se află în plină înfăptuire – este marcarea întregii creste a lanţului Carpaţilor. Odată cu marcajele sînt amenajate noi căi de comunicaţie spre cabane, se construiesc poduri şi podeţe, diguri de protecţie etc.“.