Roman: Mai avem două zile să-i convingem pe parlamentari. Populaţia e vlăguită şi de pierdut va avea întreaga clasă politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman FOTO Facebook
Florin Roman FOTO Facebook

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Roman, a declarat, la RFI, că, în cazul în care Guvernul Ciucă nu va trece de votul Parlamentului, întreaga clasă politică va avea de pierdut.

„Mai sunt două zile până la votul de învestitură şi eu sper că negocierile vor triumfa în faţa declaraţiilor politice. Eu cred că mai avem două zile să-i convingem pe toţi parlamentarii din partidele democratice că deja s-a întins coarda prea mult, populaţia este vlăguită, este obosită şi eu cred că dacă acest Guvern nu va trece, de pierdut va avea întreaga clasă politică”, a declarat Florin Roman la RFI. 

Potrivit acestuia, „aşteptările noastre sunt normale şi aşteptate de toţi românii, adică să avem un Guvern cu puteri depline în perioada următoare, un Guvern care să ne ajute pe trei-patru obiective majore şi anume să avem un Guvern care poate genera un proiect de buget de stat, un proiect de buget al asigurărilor sociale, un Guvern care să poată interveni eficient în criza pandemică, un Guvern care să poată interveni eficient în criza energetică şi un Guvern care să pună în practică şi să operaţionalizeze PNRR-ul”.

Întrebat dacă PNL nu prelungeşte criza politică, propunând un Guvern minoritar fără şanse de a fi votat, Florin Roman a răspuns: „Eu cred că noi am acţionat ca şi partid responsabil. Peste tot în lume, atunci când o majoritate constituită şi dovedită dă jos un Guvern, cum a fost cazul acelei alianţe între PSD, USR şi AUR, în mod constituţional şi logic, acea majoritate ar fi trebuit să vină şi cu o majoritate pentru desemnarea unui premier care sigur, putea să ia şi un vot de învestitură în Parlament. Noi ne purtăm responsabil”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite