PSD nu face faţă liniştii sociale

FOTO Inquam Photos

Contrar opiniei larg împărtăşite, PSD nu trebuie ras de pe fata pământului printr-o revoluţie furioasă. Furia la adresa PSD e legitimă, dar contraproductivă electoral. Nu ajută cu nimic să distrugi un partid. În spatele său, sunt oameni care trăiesc alături de tine. Sunt vecinii tăi, nu poţi să te cerţi cu ei zi de zi. Aşa că una e să îi vezi la închisoare pe cei care fură de la tine şi de la ei şi alta e să îţi propui să distrugi un partid.

Ce a reuşit pe deplin PSD a fost să împartă România în două, sau chiar mai multe, tabere. Şi-a construit perseverent doctrina „cetăţii asediate“ în care a fost închisă o parte a societăţii încă de la Adrian Năstase versus Traian Băsescu. Năstase nu a pierdut alegerile, conform înţelegerii sale, pentru că societatea l-a respins, ci pentru că Băsescu a rupt România şi cei din partea sa au fost puţin mai numeroşi. Teoria lui a fost preluată şi ajustată de cei care i-au urmat. Şi a avut succes, pentru că cei care se temeau de altceva (ceva incert, dar suficient de real pentru ei) au fost mai numeroşi decât cei care se temeau de PSD. Ca notă de subsol la această idee, Traian Băsescu a fost singurul care a avut trecere la electoratul PSD, spre deosebire de orice alt lider al opoziţiei.

Plecând de la această teorie, cred că putem susţine că există doar două strategii în lupta cu PSD. Prima ar fi să acceptăm logica războiului total, noi contra lor, din care învingătorul ia totul. A doua e „o pace socială” din care PSD este exclus, pentru că acest partid este vinovat pentru starea reală a României de astăzi.

Războiul total are o logică. Cred că stresul din ultimii ani şi rezultatele dezastruoase ale guvernării PSD sunt motive arhisuficiente pentru a avea sentimente de furie la adresa PSD. Lista de reproşuri este interminabilă, dar, paradoxal, PSD îi supravieţuieşte. PNŢCD a plătit infinit mai scump pentru nimicuri comparativ cu ce a făcut PSD României. Şi, totuşi, PSD rămâne pe primul loc în sondaje în ciuda propriilor „performanţe“. Aşa că devine dificil să îi explici cuiva furios până peste poate că împotriva PSD nu va funcţiona războiul total. E multă emoţie în joc şi ea aruncă la coş raţiunea.

A doua variantă, a cărei simplă rostire poate crea un stres teribil, este „pacea socială“. Ea presupune să priveşti PSD ca pe un amalgam de interese şi situaţii, care a generat o susţinere socială şi nu un corp compact şi indestructibil. PSD e compus dintr-o elită profund coruptă, care a crescut un aparat de partid dependent de administraţia publică locală şi centrală şi un număr de susţinători care cred că în a vota acest partid nu e un act periculos pentru societate.

Elita PSD nu merită înţelegere. Pentru ei, nu poate exista o „pace socială“. Amintiţi-vă teoriile în care se spera că o negociere cu Liviu Dragnea ar fi putut pune capăt anxietăţii sociale. Fals. Liviu Dragnea este un om politic îndrăgostit de putere. O negociere cu el nu aduce nimic societăţii, poate doar o scurtă pauză.

Aparatul de partid al PSD este altceva decât conducerea partidului. Este compus din oameni loiali modelului impus de conducerea partidului, dar şi de oameni care nu au găsit altă soluţie politică în ultimii 30 de ani. Cred că există primari şi funcţionari puşi de PSD care sunt şi competenţi, si oneşti. Ei sunt recuperabili şi înclin să cred că ar fi şi dispuşi să părăsească PSD dacă li s-ar oferi o şansă. Oamenii aceştia merită o şansă.

Şi acum ajungem la baza electorală a PSD. Oameni cât se poate de normali, speriaţi şi anxioşi la fel ca restul societăţii. Victime ale unei propagande perfide în care li se spune că răul pe care îl cunosc este mai acceptabil decât răul care o să vină. Public, i se reproşează că partidele care se opun PSD nu vin cu oferte concrete care ar putea să îi smulgă pe aceşti oameni de lângă PSD. Nu cred că acest lucru ar funcţiona. În fapt, soluţia ar fi să li se spună că nu e nicio ruşine că au votat de atâtea ori PSD. Că sunt la fel de români ca ceilalţi şi că România e casa lor la fel de mult ca a noastră. Şi că această casă are nevoie de oameni pricepuţi care să o repare.

Uşor de zis, greu de făcut. Din acest motiv este necesar anunţul „păcii sociale“, a reprimirii simbolice a tuturor în societate. PSD a utilizat mişcarea „Rezist“ ca să picteze opoziţia la sine ca o acţiune de excludere a unor oameni din societate. Ruptura perfectă care maschează reaua intenţie a PSD. E nevoie de lideri credibili care să vorbească cu cei care votează PSD chiar dacă ei nu vor vota cu noile forţe politice. Dar e nevoie să afle că un nou proiect politic nu îi va trimite din nou la periferia societăţii.

Aş fi dispus să dau în scris că o astfel de abordare politică ar destabiliza elita politică a PSD. Pentru că ce aşteaptă ei nu e o lovitură în inima propriei propagande. Aşa că, dacă sunteţi furioşi pe PSD, nu rostogoliţi minciunile propagandei sale. O „pace socială“ este exact ce nu-şi doreşte Liviu Dragnea şi prietenii săi.