O face la mai bine de 100 de zile de când e preşedintele României şi după ce la adresa domniei sale s-au formulat numeroase critici legate de încetineala cu care devin realitate reformele politice anunţate încă din luna decembrie a fi prioritate zero. O face la aproape 100 de zile de când, la încheierea primei runde de consultări, consumată la 12 ianuarie 2015, urmată de o a doua, desfăşurată la două săptămâni după aceea, şi-a exprimat speranţa că agenda convenită cu acele prilejuri va fi respectată.

Or, o analiză sumară arată că mai nimic din ceea ce s-a discutat, promis şi angajat cu acele prilejuri nu a fost pus în practică. În primul rând din cauza delăsării, neruşinării, indolenţei parlamentarilor care nu mai ştiu ce să facă şi cum să facă spre a se înfrupta şi bucura cu incomparabilă nesimţire de ultimul an de mandat de dinaintea alegerilor din cursul anului 2016.

Victor Ponta, care se comporta ca un mieluşel în primele săptămâni după catastrofala, ruşinoasa lui înfrângere în alegerile prezidenţiale din noiembrie trecut, şi-a regăsit aroganţa, confirmată exuberant şi cvasi-inconştient de recentul Consiliu Naţional al PSD. O aroganţă ce s-a transferat asupra parlamentarilor din partidul său. Situaţie relevată în cel mai scandalos chip de faptul că numărul parlamentarilor PSD care au neobrăzarea de a visa la pensii speciale menite să le recompenseze somnul nesimţit din cursul puţinelor zile când sunt la lucru şi răsfăţurile din nesfârşitele vacanţe şi mincinoasele zile de activitate în teritoriu este dominant. O aroganţă adoptată şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, greu inteligibilul Valeriu Zgonea, dar şi de ambuscatul traseist Călin Popescu -Tăriceanu, cocoţat abuziv în fruntea Senatului. Loc de unde îşi îngăduie să aibă intervenţii neavenite ba la adresa CSM, ba la adresa DNA, ba la adresa ANAF. Şi care- culmea mojiciei mascată în costum de firmă şi cravată scumpă- şi-a permis să atace în cei mai incalificabili termeni diaspora. În asemenea mod încât nici măcar o demisie de onoare nu l-ar spăla de ruşine pe respectivul individ. Dar de unde onoare la domnul Tăriceanu?

De unde onoare la dl. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, care vinerea trecută, la Congresul UDMR, a abandonat haina de moderat şi de european  comportându-se asemenea unui infractor împotriva căruia mulţi jurişti spun că ar trebui începută urmărirea penală. Şi aceasta fiindcă de la tribuna preacinstitei adunări a pus la îndoială hotărârile justiţiei, a fraternizat cu bandiţii dovediţi şi condamnaţi din Uniune, le-a plâns de milă, încuviinţând pe faţă fuga dincolo de graniţe a unui fost ales care s-a refugiat în Ungaria?

Nici liderii PNL, partid care s-ar presupune că ar trebui să îl sprijine mai convingător pe dl. Iohannis, nu izbutesc să ţină în frâu poftele hulpave ale parlamentarilor proprii. Destui, prea mulţi penelişti, recrutaţi atât din vechiul PDL cât şi din încă şi mai vechiul PNL, dovedind adevărul zicalei „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, şi-au pus semnătura pe acelaşi  scandalos proiect de  lege care, dacă va fi adoptat, va dovedi că în România unii sunt, împotriva spuselor Constituţiei, mai presus de lege, au statut de supra-clasă şi de nouă nomenclatură.

În plus asemenea colegilor lor de fărădelege, tupeu şi sfidare din PSD, UNPR, Partidul Conservator şi UDMR şi din alte partide şi partiduleţe rătăcite prin Parlament, nici peneliştii nu au făcut mai nimic pentru adoptarea unei bune legi a finanţării partidelor politice, a unui nou cod electoral ori a legii votului prin corespondenţă. Fapt care spune mult despre precara lor calitate umană şi politică şi explică destul de limpede de ce dl. Iohannis nu s-a prea grăbit să încerce ori să sprijine aducerea PNL la guvernare. Unde mai pui că şi ei, travestiţii din noul PNL, au contribuit la salvarea de la puşcărie a unor parlamentari cu iz penal precum Dan Şova, Varujan Vosganian sau Borbély Lászlό.

Ştim foarte bine că Parlamentul României nu beneficiază de o imagine deloc favorabilă, tot la fel de bine cum ştim că această imagine nu-i deranjează deloc pe aleşi. Din nefericire, păcatele, inacţiunea, sfidarea, atacurile repetate la esenţa însăşi a conceptelor de constituţionalitate şi democraţie pe care şi le îngăduie aleşii, culmea!, în numele constituţionalităţii, democraţiei şi separaţiei puterilor în Stat, concepte golite de sens şi de conţinut în practica de zi cu zi dar care şi-au găsit un vajnic apărător în mereu umflatul în pene şi veşnicului încântat de sine domn Tăriceanu, se decontează nu doar în mintea marelui public. Ci şi sub pana fie naivă, fie voit rău intenţionată a unor condeieri în sarcina preşedintelui Klaus Iohannis. Adesea acuzat fie de încetineală, fie de inacţiune.

Conjugate cu gafele preşedintelui, care a avut mână proastă în alegerea unor colaboratori şi în desemnarea unor consilieri, aberaţiile aleşilor pot avea consecinţe serioase asupra imaginii d-lui Klaus Iohannis. Tocmai de aceea e de sperat că domnia-sa va profita de această a treia rundă de consultări şi va fi mult mai ferm în faţa liderilor partidelor parlamentare ce vor călca pragul Cotroceniului. E de sperat, de asemenea, că dl. Iohannis îşi va regăsi acea claritate a discursului cu care a câştigat multă simpatie din partea electoratului în zilele imediat următoare victoriei în alegeri. Că va înlocui calmul englezesc şi vorbirea tărăgănată cu rigoarea germană. Spre binele său, dar mai ales spre binele României. Care nu are nevoie de un al doilea Emil Constantinescu învins de sistem.

Declaraţia de joi a preşedintelui în care dl. Iohannis îşi exprima opinia că viitorul Legislativ va trebui să fie unul care să colaboreze cu justiţia, o declaraţie în vădită contradicţie cu zisele şi spusele d-lui Călin Popescu Tăriceanu care vrea cu totul altceva, din câte se pare chiar din interese personale, justifică o doză de optimism.