Orban, după demiterea lui Cercel: „Puteam să ne mişcăm mai repede“. Premierul, tranşant cu directorul care a provocat dezastrul de la Suceava

Orban, după demiterea lui Cercel: „Puteam să ne mişcăm mai repede“. Premierul, tranşant cu directorul care a provocat dezastrul de la Suceava

Ludovic Orban, pe teren în timp de pandemie Foto: Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a salutat decizia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, de a-l demite pe medicul Adrian Streinu Cercel din funcţia de preşedinte al Comisiei de management COVID-19. „A durat cam mult“, a spus Orban. Premierul a ordonat ca doctorului Mircea Macovei, fostul director medical al spitalului sin Suceava, care i-a chemat la spital pe medicii infectaţi, să nu fie repus în funcţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte, a durat cam mult. Puteam să ne mişcăm un pic mai repede, mai ales după grozăviile... Nu, că altfel ne...", a spus Orban.

Premierul a adăugat că nu poate accepta revenirea directorului medical al SJU Suceava, Mircea Macovei.

"Nu pot să accept să revină în poziţia de director medical la Suceava doctorul Macovei. Aveţi în baza decretului privind instituirea stării de urgenţă aveţi competenţă de a lua decizii în privinţa managementului oricărui spital. Ca atare, o spun limpede: nu se poate întoarce domnul Macovei în poziţia respectivă", a susţinut Orban.

Secretarul de stat Andrei Baciu, care l-a înlocuit pe Nelu Tătaru la şedinţa de guvern, a replicat că îi va transmite ministrului Sănătăţii acest lucru.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei speciale anti-Covid din Ministerul Sănătăţii şi nici nu mai este membru al acesteia. Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Mai mulţi lideri PNL au cerut demiterea profesorului Adrian Streinu-Cercel din fruntea Institutului Matei Balş, pe motiv că opiniile exprimate de medic aduc mari prejudicii de imagine partidului, susţin surse politice pentru Adevărul. Streinu-Cercel a propus izolarea bătrânilor pentru încă trei luni în afara familiei. „O năstruşnicie, o stupiditate mai mare nu am văzut”, a spus Orban, care nu-şi asumă totuşi demiterea profesorului Cercel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările