Orban anunţă că va solicita un calendar cât mai rapid al învestirii Cabinetului Cîţu, estimând că votul Parlamentului ar putea fi dat într-o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Premierul interimar Ludovic Orban anunţă că premierul desemnat Florin Cîţu a depus vineri la Parlament lista cabinetului propus şi programul de guvernare şi spune că va solicita „un calendar cât mai rapid” pentru votul de învestire, estimând că joi sau lunea viitoare să aibă loc votul de învestire a Guvernului.

Orban mai afirmă, referitor la posibilitatea ca PSD să boicoteze din nou votul, că acest lucru nu se poate întâmpla la nesfârşit, ”Avem şi noi la dispoziţie posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională în cazul în care ei refuză să-şi îndeplinească atribuţiile care sunt stabilite în Regulamentul Camerelor”, a avertizat el.

„Noi am depus vineri, în conformitate cu prevederile constituţionale, premierul desemnat Florin Cîţu a depus lista miniştrilor, programul de guvernare. Vom solicita în Birourile Permanente reunite un calendar cât mai rapid, care să se finalizeze într-un timp cât mai scurt. După părerea mea, pot fi audieri marţi  şi miercuri, joi sau cel târziu lunea viitoare să se poată stabili votul în plen”, a afirmat Ludovic Orban duminică seară, la B1 TV.

Întrebat cum va proceda PNL dacă PSD va boicota din nou şedinţa de plen, Orban a răspuns că se poate invoca un conflict juridic de natură constituţională.

„Nu o să poată să boicoteze la nesfârşit, Avem şi noi la dispoziţie posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională în cazul în care ei  refuză să-şi îndeplinească atribuţiile care sunt stabilite în Regulamentul Camerei, dar vă întreb: Să invocăm un conflict juridic de natură constituţională către această Curte Constituţională?” a adăugat premierul demis. 

De altfel, Ludovic Orban a criticat din nou atitudinea judecătorilor CCR, dar şi pe cea a parlamentarilor care se opun organizării de alegeri anticipate. 

„Nu se poate trece uşor peste decizia Curţii. În curând CCR  o să interzică depunerea de moţiuni de cenzură dacă nu există garanţia că trece moţiune a de cenzură, în curând se poate ajunge la nişte decizii absurde” a afirmat liderul PNL.

Orban a explicat că el nu făcuse declaraţii politice atunci când a fost desemnat.

El spune că parlamentarii care au tergiversat investirea unui nou guvern vor fi sancţionaţi la vot „mai devreme sau mai târziu”. Orban acuză că sunt parlamentari care „din raţiuni strict individuale” nu vor organizarea de alegeri anticipate 

„Cu cât mai multe porcării fac, cu atât vor fi mai sancţionaţi de oameni, pentru că oamenii văd, oamenii urmăresc, să nu-şi imagineze că oamenii nu văd care sunt raţiunile diferitelor jocuri” a mai afirmat Ludovic Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite