Mircea Cîrţ îl acuză pe primarul ales din Baia Mare că îngroapă oraşul în gunoaie

Mircea Cîrţ îl acuză pe primarul ales din Baia Mare că îngroapă oraşul în gunoaie

Mircea Cirţ

Candidatul PNL pentru primăria municipiului Baia Mare, antreprenorul Mircea Cirţ, care a obţinut un procent de 28,15 %, pierzând în favoarea candidatului Coaliţiei pentru Maramureş, Cătălin Cherecheş, care a avut 41,6% din voturi, acuză administraţia locală că după 10 octombrie Baia Mare va fi îngropat în gunoi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mircea Cirţ precizează într-un comunicat de presă că Baia Mare este cel mai mare producător de deşeuri din Maramureş şi acuză că primăria nu face nimic pentru derucerea volumului de deşeuri reciclabile.

„În timp ce groapa de gunoi de la marginea oraşului creşte ameninţător, de zece ani, primăria nu face nimic pentru reducerea volumului deşeurilor reciclabile. N-a construit staţia  de reciclare, deşi şi-a asumat realizarea a ei prin Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Baia Mare 2015-2030. Conform strategiei, construcţia staţiei trebuia începută în 2017. Reciclarea ar fi însemnat reducerea cu 70% a volumului deşeurilor.
 
Imaginaţi-vă rampa de gunoi de la marginea oraşului cu 70% mai mică! Ar fi fost un plus pentru sănătatea băimărenilor, pe care primăria a refuzat să-l genereze. Primăria se face aşadar vinovată pentru mizeria, mirosul, disconfortul şi pericolul în care este pusă sănătatea băimărenilor. Nu e permis, ca primar, să stai atâţia ani, să nu găseşti o soluţie şi să aştepţi să se termine Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Fărcaşa! Dacă administraţia judeţului a prăbuşit acest proiect major, finanţat cu mulţi bani europeni, administraţie locală avea obligaţia să caute o soluţie! Sunt comunităţi din judeţ care au soluţii şi sunt modele de bune-practici în domeniul gestionării deşeurilor. De altfel, asigurarea calităţii vieţii pentru cetăţenii comunităţii cu tot ce presupune aceasta este una din atribuţiile fundamentale ale administraţiei locale”, precizează Cirţ într-un comunicat.
 
Acesta din urmă acuză că administraţia locală a ascuns faptul că din 10 octombrie va exprira autorizaţia de funcţionare a gropii de gunoi de la marginea oraşului şi avertizează că Baia Mare va fi îngropat în gunoaie.
 
„Nimeni din administraţia judeţeană sau locală nu spune în acest moment că, în 10 octombrie, autorizaţia de funcţionare, şi aşa prelungită, a gropii de gunoi de la marginea oraşului Baia Mare expiră. Şi cum să spună aşa ceva înainte de alegeri? Cine să aibă demnitatea de a-şi recunoaşte public incompetenţa? Şi-ar trage singuri preşul de sub picioare.
 

V-aţi întrebat domnilor decidenţi, ce vom face? Probabil nici nu vă interesează, atâta timp cât acum vă grăbiţi să vă lăudaţi singuri şi să tăiaţi panglicile unor investiţii finalizate pe ultima sută de metri acum înainte de alegeri. Investiţii care, să fim bine înţeleşi, trebuiau finalizat mult mai demult.

Vom rămâne cu gunoiul neridicat, pentru că nu există nicio soluţie în acest moment? Prelungirea autorizaţiei s-a făcut doar până după alegeri şi doar din considerente electorale.
 
Repet: după 10 octombrie, Baia Mare se va îngropa în gunoaie la propriu. Imaginaţi-vă Baia Mare cu gunoiul neridicat de câteva zile. Imaginaţi-vă, ce înseamnă acest lucru acum în pandemie, într-o perioadă în care încă temperaturile sunt foarte ridicate! Cineva va trebui să răspundă pentru toate acestea! De aceea băimărenii trebuie să taxeze electoral oamenii care i-au amăgit cu promisiuni ani la rând!”, a conchis acesta.

FOTO PNL Maramureş

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările