Jumătate din România nu intră în duelul preşedinţilor pentru că simte că niciunul dintre candidaţi nu joacă pentru ţară, ci pentru sine şi pentru propria armată. Această jumătate nu ar trebui uitată şi marginalizată, semnalul pe care ea îl dă este esenţial, chiar dacă nu este promovat, ci criticat. Iar la prezidenţiale stăm bine ca participare. Două treimi din România nu e reprezentată de europarlamentari (conform cu participarea la alegerile pentru Parlamentul European).

Dacă în cazul unui referendum, acesta nu e valid decât cu participarea a peste 50 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot, în cazul prezidenţialelor acest prag ar trebui ridicat. Să se străduiască clasa politică să producă ceva mai bun, dacă vrea validare. Dacă nu, să se dea la o parte. Democraţia înseamnă participare. Neparticiparea unei jumătăţi de România la vot înseamnă un blam teribil acordat clasei politice actuale, pe care însă nimeni nu îl contabilizează. Cum să fii preşedintele României cu votul a puţin peste 25 la sută dintre cetăţeni? Şi restul, de 75 la sută, ai cui rămân? Unde e majoritatea glorioasă cu care se împăunează orice câştigător de scrutin în această ţară, când ea înseamnă undeva la un sfert din voturi?

Semnalul dat de jumătatea tăcută este, de fapt, foarte sonor, dar nu corespunde intereselor clasei politice care se vrea validată aşa cum este. De aceea, în continuare, jumătate din România nu va avea preşedinte şi nu vrea să audă de politică. Eu n-aş acuza-o de neimplicare, ci de luciditate. De când a devenit luciditatea o vină?

Vina e a celor care nu participă, se spune. Nu, vina e a celor care îi determină pe români să nu participe. Şi chiar aşa, ce realizări ale clasei politice din ultimii 25 de ani i-ar face pe românii care stau acasă să participe? Iar implicarea jumătăţii absente de România în viaţa cetăţii nu se face cheltuind şi mai mulţi bani în campania electorală, pentru că viitorul ţării nu e băutură răcoritoare care se vinde pe măsură ce investeşti în publicitate. Chemarea la vot se reduce la atât: la sfaturi şi clipuri publicitare. Şi conţinutul acestor alegeri unde este? De ce ar veni cealaltă jumătate, tăcută şi scârbită, la vot? Votul negativ se pare că nu mai este suficient să convingă.

Semnalul dat de jumătatea tăcută este, de fapt, foarte sonor, dar nu corespunde intereselor clasei politice care se vrea validată aşa cum este. De aceea, în continuare, jumătate din România nu va avea preşedinte şi nu vrea să audă de politică. Eu n-aş acuza-o de neimplicare, ci de luciditate. De când a devenit luciditatea o vină?